CIUGUban – Prima „moneda virtuală” lansată de o comunitate din România. Se poate folosi doar în comunitate şi nu are valoare de criptomonedă

Comuna Ciugud, promotorul naţional al conceptului "Smart Village", este prima comunitate din România care îşi lansează propria monedă virtuală, numită CIUGUban, "banii" urmând să fie folosiţi, pentru început, pentru a recompensa copiii care reciclează ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu.
AGERPRES - mar, 08 iun. 2021, 14:07
CIUGUban - Prima

Ciugud, promotorul naţional al conceptului „Smart Village”, îşi lansează propria monedă virtuală – CIUGUban, scrie Agerpres.

„Moneda va fi folosită, în primă fază, pentru a recompensa cetăţenii, în special copiii, care colectează selectiv deşeurile şi reciclează ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu. Proiectul presupune montarea în comună a unor staţii de preluare şi reciclare a ambalajelor, unde cetăţenii vor putea depune sticlele, PET-urile şi dozele de aluminiu, iar în schimbul acestora vor primi monede virtuale, CIUGUbani, care vor putea fi folosite în comunitate. Monedele nu au valoare de criptomonedă, ci sunt doar o formă de recompensare a cetăţenilor şi de stimulare a reciclării şi colectării selective”, se precizează în comunicatul administraţiei locale.

Prima astfel de staţie a fost montată în curtea Şcolii Gimnaziale Ciugud, prima şcoală smart din mediul rural din România, fiind personalizată sub forma unui roboţel.

„Acesta a fost numit ‘Verzulică – roboţelul reciclator’, iar copiii sunt provocaţi, până la sfârşitul vacanţei de vară, să recicleze cât mai multe ambalaje şi să colecteze cât mai multe monede virtuale. La începutul noului an şcolar, monedele virtuale colectate vor fi convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanţa mici proiecte şi activităţi educaţionale sau extraşcolare”, arată sursa citată.

În cea de-a doua fază a proiectului, administraţia locală din Ciugud va monta astfel de staţii de reciclare şi în alte zone din comună, iar cetăţenii ar putea primi în schimbul monedelor virtuale reduceri la magazinele săteşti, care vor intra în acest program.

De asemenea, echipa primăriei Ciugud analizează şi lucrează şi la posibilitatea ca, în viitor, cetăţenii să poată folosi monedele virtuale pentru a primi anumite reduceri de taxe sau impozite, idee care ar presupune inclusiv promovarea unei iniţiative legislative în acest sens.

„Protejarea mediului înconjurător este extrem de importantă pentru satele noastre. Pentru un viitor curat este nevoie ca noi, cei din prezent, să ne implicăm activ în protejarea naturii şi în reducerea poluării. Din păcate, ambalajele de aluminiu, plastic şi sticlă ajung acum în râuri şi în natură. (…). În contextul în care aşteptăm legea returnării garanţiei, am lansat acest proiect prin care vrem să educăm viitorii cetăţeni ai Ciugudului. E important pentru copiii noştri să înveţe să recicleze şi să protejeze natura, aceasta fiind cea mai importantă moştenire pe care o vor primi”, a spus, potrivit sursei citate, primarul Gheorghe Damian.

Proiectul pilot de la Ciugud este implementat de administraţia locală în parteneriat cu o companie americană care produce automate de colectare a ambalajelor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Se doreşte refacerea guvernului Ciolacu-Ciucă, care a crescut deficitul. Noi nu vom gira aşa ceva
Dominic Fritz: Se doreşte refacerea guvernului Ciolacu-Ciucă, care a crescut deficitul. Noi nu vom gira aşa ceva
Uniunea Salvați România este dispusă să facă parte dintr-un Guvern minoritar alături de PNL, UDMR şi minorităţi, dar nu va vota un Guvern din care face parte şi PSD, a transmis, luni,......
Tudorel Andrei (INS): România ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, cu o populație rezidentă sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent
Tudorel Andrei (INS): România ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, cu o populație rezidentă sub pragul de ...
România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populaţie rezidentă sub pragul de 19 milioane şi mai ...
Autostrada Unirii A8: Contractul pentru tronsonul de la graniță poate fi semnat cu italienii de la Itinera, după ce au fost respinse contestațiile
Autostrada Unirii A8: Contractul pentru tronsonul de la graniță poate fi semnat cu italienii de la Itinera, după ce au ...
Compania Națională de Investiții Rutiere va semna cu ITINERA SPA (Italia) contractul finanțat din Programul SAFE pentru ...
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanţa
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanţa
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a deschis oficial, luni, Comandamentul ...