Peste 50 de autobuze vor circula pe liniile de noapte în perioada dintre 1 mai şi Paşte

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va pune în circulaţie 51 de autobuze care se vor succeda la intervale de 40 minute pe liniile de noapte şi la 30 de minute pe linia expres 783, aceasta fiind una dintre măsurile dispuse de Primăria Capitalei pentru perioada dintre 1 mai şi Paşte.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 20:13
Peste 50 de autobuze vor circula pe liniile de noapte în perioada dintre 1 mai şi Paşte

Primarul General, Sorin Oprescu, a dispus o serie de măsuri pentru perioada cuprinsă între 1 mai şi sărbătorile pascale, astfel încât să fie asigurate menţinerea curăţeniei, transportul public şi siguranţa bucureştenilor, precum şi buna desfăşurare a activităţilor organizate cu acest prilej, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB)

Pentru asigurarea ordinii publice, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va dubla, începând de marţi, numărul echipajelor de ordine publică şi circulaţie.

Totodată, în noaptea de Înviere, centrul Capitalei, dar şi anumite zone cu potenţial de risc infracţional se vor află, în permanenţă, sub monitorizare video pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, se mai arată în comunicatul citat.

Zonă Patriarhiei, a Centrului Istoric şi a bisericilor din centrul Capitalei vor fi supravegheate atât de agenţii locali, cât şi de sistemul de monitorizare al Poliţiei Locale. În următoarele zile, în marile parcuri ale Capitalei liniştea publică va fi asigurată de Patrula Călăre a Municipiului Bucureşti.

În zonele aglomerate, din apropierea marilor magazine şi pieţe, vor avea loc acţiuni speciale în vederea combaterii comerţului ambulant stradal neautorizat.

În ceea ce priveşte operatorii de salubrizare, potrivit dispoziţiei primarului general, aceştia vor continua activităţile de spălat carosabil şi trotuare, în toate sectoarele Capitalei, salubrizarea arterelor şi evacuarea deşeurilor de pe terenurile virane, se va intensifică activitatea de monitorizare a evacuării depozitelor necontrolate de deşeuri, precum şi asigurarea şi menţinerea stării de salubrizare în zona lăcaşelor de cult. Mai mult, pentru a preîntâmpina acumularea unor cantităţi de deşeuri foarte mari la populaţie, toţi operatorii vor asigură serviciul de salubrizare menajeră şi sâmbătă.

RATB va avea program special în perioada 1 – 6 mai., când liniile de transport public de suprafaţa, precum şi centrele de emitere şi reîncărcare carduri vor funcţiona după un program corespunzător unei zile de weekend.

În noaptea de Înviere, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va pune în circulaţie 51 de autobuze care se vor succeda la intervale de 40 minute pe liniile de noapte şi la 30 de minute pe linia expres 783.

Autobuzele liniilor de noapte, respectiv N101, N102, N103, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N113, N114, N115, N116, N117, N118, N119, N120, N121, N122 şi N123, (http://www.ratb.ro/v_noapte.php), vor asigură legături de transport între cartierele bucureştene şi Piaţa Unirii.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...