Oltchim a încheiat primul trimestru cu pierderi de 85,92 milioane lei

Combinatul Oltchim (OLT), companie aflată în insolvenţă, a încheiat primul trimestru cu pierderi de 85,92 milioane lei (19,6 milioane euro), în creştere cu 3,7%, iar vânzările au coborât de trei ori, la 82,77 milioane lei (18,8 milioane euro).
Economica.net - lun, 13 mai 2013, 07:20
Oltchim a încheiat primul trimestru cu pierderi de 85,92 milioane lei

În primele trei luni ale anului trecut, combinatul chimic a consemnat pierderi de 82,81 milioane lei şi vânzări de 254,48 milioane lei.

Veniturile totale au scăzut de 2,8 ori în primul trimestru din acest an, la 91,65 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 1,9 ori mai reduse, de 177,57 milioane lei.

La finele lunii martie, Oltchim avea datorii totale de 3,51 miliarde lei, în creştere cu 26,2% faţă de finalul anului trecut. Printre creditori Oltchim se numără BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM şi CFR Marfă.

Oltchim a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie, după ce o încercare de privatizare a eşuat anul trecut pentru că Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a achitat banii pe pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat săptămâna trecută, că a primit zece scrisori de intenţie pentru combinatul din Râmnicu Vâlcea, de la companii mari din India, Qatar, Marea Britanie, Germania, Israel sau Azerbaijan.

Autorităţile române s-au angajat prin acordul cu FMI să privatizeze Oltchim, în caz contrar compania urmând să intre în lichidare.

Statul deţine prin Ministerul Economiei 54,8% din acţiunile combinatului, iar firma PCC SE, înregistrată în Germania, un pachet reprezentând 32,34% din titluri.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Şase vagoane au deraiat în staţia Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat
CFR: Şase vagoane au deraiat în staţia Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat
Şase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în staţia CF Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat, iar una dintre locomotivele lovite a fost grav avariată,......
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri ...
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...