Se reiau licitațiile pentru vânzarea terenurilor Chimopar, de care e interesată și o firmă a familiei Negoiță

Loturi de teren care aparțin Chimopar SA, societate aflată în faliment din 2014, sunt scoate din nou la licitație peste două săptămâni. De aceste terenuri este interesată și firma lui Ionuț Negoiță, fratele primarului Sectorului 3, Robert Negoiță.
Andrada Ghira - mar, 21 sept. 2021, 22:07
Se reiau licitațiile pentru vânzarea terenurilor Chimopar, de care e interesată și o firmă a familiei Negoiță

Trei loturi de teren din fosta fabrică Chimopar din București urmează să fie scoase la licitație pe 4 octombrie, potrivit anunțului de vânzare publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență la care Economica.net are acces prin intermediul Termene.ro. Inițial, terenurile urmau să fie scoase la vânzare în luna iulie, însă licitațiile nu au mai avut loc.

Suprafața totală a celor trei loturi este de 24,2 hectare, iar prețul de începere a licitației este 100 de euro/mp. Pentru a putea participa la licitație, ofertanții trebuie să depună o garanție de participare de 2,5 milioane de euro. Terenurile vor fi împărțite în parcele mai mici, iar plata ar urma să se facă în cinci rate, până în 2024.

Unul dintre ofertanții pentru aceste terenuri este și firma Edificia Star Construct, care aparține familiei Negoiță. 

Dacă terenurile nu sunt adjudecate pe 4 octombrie, atunci următoarele licitații vor avea loc pe 11, 18 sau 25 octombrie 2021.

Planuri de mii de apartamente

Ionuț Negoiță are în dezvoltare un proiect cu 1.900 de apartamente pe terenul unde în trecut a funcționat fabrica Romcarton, și din care a vândut jumătate din locuințe. La începutul acestui an, Ionuț Negoiță a preluat și terenul fostei fabrici Tubinox, tot din Sectorul 3.

Pe unul dintre terenurile Chimopar ce urmează a fi scoase la licitație, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, fratele lui Ionuț Negoiță, voia să construiască locuințe sociale încă din 2013. Primăria a anunțat intenția de a cumpăra două terenuri, de la aceeași adresă, pentru construcția a 5.000 de locuințe sociale. 

Celălalt teren pe care Primăria voia să-l cumpere aparține Cascade Development Consult, printre ai cărei asociați s-au numărat și unii dintre cei mai discreți milionari: Alexander Hergan şi Romeo Pomponiu. Raportul lichidatorului menționează că Lightman Management și Cascade Development Consult fac parte din același grup de firme.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor aprobă studiul de fezabilitate pentru DR1 - Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0 în apropiere de Domnești, anunță joi......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se apropie de 68%, însă pe unele sectoare ...
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo, una dintre cele mai importante platforme tehnologice din Europa pentru comenzi on-demand, și Revolut, aplicația ...
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
Retailerul suedez de mobilă IKEA deschide un Plan & Order Point și un Pick & Point în centrul comercial Grand Arena din ...