Filarmonica din New York își reia concertele după un an și jumătate de pauză

După ce a stat cu porţile închise timp de 556 de zile din cauza pandemiei de coronavirus, Orchestra Filarmonică din New York a deschis vineri stagiunea 2021-2022, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 18 sept. 2021, 13:26
Filarmonica din New York își reia concertele după un an și jumătate de pauză

Programul noii stagiuni include concertul pentru pian numărul 4 de Beethoven, dar şi lucrări ale unor compozitori contemporani precum Aaron Copland (”Quiet city”), George Walker (”Antifonys”), Anna Clyne (”Within her arms”).

Din cauza pandemiei, celebra orchestră simfonică, una dintre cele mai vechi instituţii muzicale americane, şi-a anulat stagiunea 2020-2021, înregistrând pierderi de 21 de milioane de dolari.

Orchestra a rămas momentan fără sediul său tradiţional, sala David Geffen de la Lincoln Center, aflată în plină renovare în cadrul unor lucrări care vor costa 550 de milioane de dolari. Dar chiar dacă filarmonica va trebui să se mute în alte două săli din centrul Manhattan, principalul trompetist al orchestrei, Chris Martin, are sentimentul ”unei întoarceri acasă”.

”Ca muzician, am impresia că este aproape ca o renaştere”, a declarat muzicianul pentru AFP cu prilejul unei repetiţii generale.

”Cântăm 130, 140 de concerte în fiecare an (…) câteodată poate îţi spui ‘sunt puţin obosit astăzi, dar tot trebuie să cânt’, dar nu mai e aşa, simt cu adevărat multă recunoştinţă”, a explicat muzicianul.

Vineri seară, concertul s-a deschis cu o interpretare a ”Star Spangled Banner”, imnul naţional american, urmată de ovaţiile publicului.

Să fii prezent la o astfel de revenire pe scenă este o modalitate de a ”celebra oraşul şi artele”, a declarat pentru AFP Adam Baltin. ”A trecut foarte mult timp”.

”A fost un an foarte lung”, a afirmat o altă spectatoare, Catherine Colson, încântată că poate profita de o ”seară memorabilă de muzică fenomenală”.

Pe parcursul stagiunii, muzicienii au concertat în sesiuni improvizate în diferite locuri din oraş pentru a satisface nostalgia newyorkezilor privaţi de concerte.

”Este minunat să cânţi într-un spaţiu deschis”, a spus Chris Martin, adăugând că este o modalitate prin care artiştii pot rămâne ”conectaţi la oraş într-o manieră diferită”.

Pregătirea premierei a fost totodată marcată de anunţul, în această săptămână, al plecării dirijorului Jaap van Zweden după stagiunea 2023-2024.

”Nu este o chestiune de frustrare, nici de supărare, nici subiectul unei situaţii dificile”, a explicat pentru New York Times muzicianul olandez, care pe perioada pandemiei s-a aflat alături de familie, în ţara natală. ”Ci este pur şi simplu vorba despre libertate”, a mai spus el.

Când pandemia de coronavirus a lovit New Yorkul, a directorului muzical al filarmonicii s-a trezit în imposibilitatea de a reveni în Statele Unite.

Deschidere stagiunii filarmonicii este o nouă etapă în revenirea la normalitate a vieţii culturale a New Yorkului, după gala extravagantă pusă în scenă de Metropolitan Museum of Art (Met) luni seară. Pe 27 septembrie, va fi rândul Metropolitan Opera. Pentru toate spectacolele desfăşurate în spaţii închise, la New York este în vigoare obligativitatea vaccinării anti-COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezenţa sa este necesară la Berlin,......
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul Energiei
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul ...
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa ...