Furnizori ai Apple şi Tesla opresc producţia în China din cauza penuriei de energie

Câţiva furnizori cheie ai Apple şi Tesla au oprit duminică producţia la unele din facilităţile lor din China, pentru a se conforma condiţiilor mai stricte privind consumul de energie, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 27 sept. 2021, 12:08
Furnizori ai Apple şi Tesla opresc producţia în China din cauza penuriei de energie

Unimicron Technology Corp (furnizor Apple) a anunţat că trei din subsidiarele sale din China au fost nevoite să oprească producţia în perioada 26-30 septembrie „pentru a se conforma politicii autorităţilor locale de limitare a consumului de electricitate”. Compania nu se aşteaptă ca oprirea producţiei să aibă un impact major, celelalte fabrici funcţionând normal.

Oprirea temporară a producţiei de către companii afectează continuitatea lanţului de aprovizionare, în timpul sezonului de vârf pentru produse electronice, inclusiv cele mai recente modele de iPhone.

Eson Precision Engineering, din grupul Foxconn, a informat că a suspendat producţia de duminică până vineri la facilităţile sale din oraşul chinezesc Kunshan, susţine publicaţia niponă Nikkei.

Un alt furnizor de componente pentru IPhone, Concraft Holding, care deţine capacităţi de producţie în oraşul chinezesc Suzhou, a anunţat oprirea producţiei timp de cinci zile, şi va folosi stocurile pentru a face faţă cererii.

În câteva provincii chineze producţia industrială a fost afectată de întreruperile de energie, conform informaţiilor din presă. De exemplu, nivelul întreruperii energiei în provincia Liaoning a fost „sever”, a informat duminică publicaţia The People’s Daily.

Criza energiei din China, provocată de reducerea furnizărilor de cărbune şi înăsprirea standardelor privind emisiile, a afectat semnificativ industria grea în câteva regiuni, şi ar putea afecta ritmul de creştere al economiei, avertizează analiştii.

Te-ar mai putea interesa și
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparaţii, a anunţat luni......
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la ...
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...