SUA: Congresul amână ameninţarea incapacităţii de plată până în decembrie

Congresul american a acceptat marţi să ridice temporar plafonul datoriei SUA până la sfârşitul anului, oferind un răgaz primei economii mondiale înainte de o nouă luptă politică care se anunţă acerbă pentru a evita o incapacitate de plată, notează AFP.
AGERPRES - mie, 13 oct. 2021, 04:52
SUA: Congresul amână ameninţarea incapacităţii de plată până în decembrie

Doar cu sprijinul unic al aleşilor democraţi (219 voturi pentru şi 206 contra, toate republicane), Camera Reprezentanţilor a adoptat o măsură care prevede ridicarea limitei datoriei Statelor Unite cu 480 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Aprobat deja de Senat săptămâna trecută, acest text va fi trimis imediat preşedintelui Joe Biden, care îl va promulga cât mai curând posibil, potrivit Casei Albe.

Acest lucru va permite ţării să îşi onoreze plăţile până în decembrie sau chiar la începutul anului 2022, îndepărtând perspectiva unei incapacităţi de plată cu consecinţe catastrofale pentru SUA şi restul lumii.

Dacă această măsură nu ar fi fost adoptată, ţara ar fi putut intra în incapacitate de plată de la 18 octombrie, avertizase Trezoreria americană.

Adoptarea sa a fost subiectul unei intense confruntări în Senat, care a aprobat în cele din urmă această soluţie temporară joi cu ajutorul restrânsei majorităţi democrate.

„Nu putem tolera ca politica partizană să ţină ostatică economia şi nu putem permite ca rutina plăţii facturilor noastre să se transforme într-o confruntare politică, subminând încrederea, la fiecare doi ani sau la fiecare două luni”, a criticat opoziţia republicană purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de AFP.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Makyol începe lucrările de asfaltare
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Makyol începe lucrările de asfaltare
Constructorul turc Makyol așterne astăzi asfalt pe primul sector experimental din lotul 3 al Autostrăzii A13 Sibiu - Făgăraș, informează miercuri Cristian Pistol, directorul general al......
Gigantul aeronautic Diehl Aviation a inaugurat fabrica din Craiova: Investiție de zeci de milioane de euro și până la 500 de locuri de muncă pentru componente de aeronave comerciale
Gigantul aeronautic Diehl Aviation a inaugurat fabrica din Craiova: Investiție de zeci de milioane de euro și până la ...
Diehl Aviation a inaugurat astăzi oficial noua sa unitate de producție din Craiova, a anunțat compania. Investiția a ...
Faist Mekatronic, cu aproape 700 de salariaţi, a intrat în concordat preventiv la 21 de ani de la venirea sa în România
Faist Mekatronic, cu aproape 700 de salariaţi, a intrat în concordat preventiv la 21 de ani de la venirea sa în România
Faist Mekatronic, unul dintre cei mai mari producători industriali din județul Bihor și singura unitate de producție ...
Rusia ar putea extinde cu o lună interdicţia privind exporturile de motorină – Reuters
Rusia ar putea extinde cu o lună interdicţia privind exporturile de motorină – Reuters
Rusia pregăteşte extinderea cu o lună a interdicţiei privind exporturile de motorină, deşi restricţia ar putea fi ...