Cîţu: PNL îi cere lui Cioloş să negocieze cu PSD şi AUR formarea majorităţii pentru învestirea Guvernului

 PNL îi cere premierului desemnat Dacian Cioloş să negocieze cu PSD şi AUR pentru formarea majorităţii necesare pentru învestirea Guvernului, a declarat, vineri, preşedintele liberalilor, Florin Cîţu.
AGERPRES - vin, 15 oct. 2021, 14:04
Cîţu: PNL îi cere lui Cioloş să negocieze cu PSD şi AUR formarea majorităţii pentru învestirea Guvernului

„Biroul Executiv decide că PNL solicită lui Dacian Cioloş să facă întâi discuţii cu cele două partide pentru formarea majorităţii PSD şi AUR pentru a găsi cele 234 de voturi necesare învestirii Guvernului. Dacă prim-ministrul desemnat Dacian Cioloş nu va reuşi să găsească majoritatea pentru învestirea Guvernului, PNL va demara negocieri cu toţi liderii partidelor responsabile, cu excepţia AUR, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru România”, a spus Cîţu.

El a afirmat că Guvernul PNL a fost demis în Parlament, USR este responsabil pentru acest demers, iar Dacian Cioloş are datoria „morală” faţă de români să încerce „cu adevărat” un sprijin la „partenerii de coaliţie” PSD şi AUR.

„USR este parte a unei majorităţi alături de PSD şi AUR, obţinând în favoarea moţiunii de cenzură 281 de voturi. Votul pentru moţiune este politic şi arată că o majoritate formată din USR, PSD şi AUR s-a unit în jurul unor principii, valori, obiective, primul demers al majorităţii a fost sancţionarea unui Guvern cu rezultate foarte bune. Votul politic al USR pentru susţinerea moţiunii PSD a însemnat ruperea coaliţiei de guvernare. Votul USR a fost definitoriu în demiterea Guvernului. Astfel, răspunderea politică în faţa cetăţenilor pentru demiterea Guvernului revine, în principal, USR şi, în subsidiar, aliaţilor PSD, AUR. În mod simetric, responsabilitatea pentru restaurarea unui nou Guvern revine coaliţiei care a format majoritatea care a demis Guvernul – USR, PSD, AUR. Negocierile pentru formarea noului Guvern trebuie făcute în logica acţiunilor politice deja realizate. Prim-ministrul desemnat Dacian Cioloş are datoria morală faţă de români să încerce cu adevărat un sprijin la partenerii de coaliţie PSD şi AUR”, a susţinut Florin Cîţu.

Potrivit acestuia, liberalii au o singură variantă de a forma o majoritate în jurul PNL. Întrebat dacă se ia în calcul o altă propunere de premier din partea PNL, Cîţu a spus: „Nu se discută aşa ceva. PNL are deja decizii luate în Biroul Executiv, mai multe în acest sens”.

Te-ar mai putea interesa și
ABC Insurance și BRK Financial Group au semnat un parteneriat de marketing și promovare
ABC Insurance și BRK Financial Group au semnat un parteneriat de marketing și promovare
ABC Insurance și BRK Financial Group anunță semnarea unui parteneriat de marketing și promovare, prin care cele două companii își propun dezvoltarea unor inițiative comune de comunicare,......
Frații Pavăl intră în afaceri cu grecii de la PPC. Ce veți găsi la magazinele Dedeman
Frații Pavăl intră în afaceri cu grecii de la PPC. Ce veți găsi la magazinele Dedeman
PPC Blue România, parte a grupului PPC în România, a semnat un parteneriat cu Dedeman, liderul național al pieței de ...
Efect în cascadă în preţurile finale. Scumpiri la raft, după ce presiunea inflației se transmite pe tot lanțul logistic – analiză Raben România
Efect în cascadă în preţurile finale. Scumpiri la raft, după ce presiunea inflației se transmite pe tot lanțul logistic ...
Creşterea costurilor cu combustibilul, energia, forţa de muncă, depozitarea şi transportul amplifică presiunile inflaţioniste ...
Magazinul care a cucerit România: La Cocoș bifează vânzări-record cu „prețurile în cascadă”, înainte să fie luat de nemții de la Lidl și Kaufland
Magazinul care a cucerit România: La Cocoș bifează vânzări-record cu „prețurile în cascadă”, înainte să fie ...
Supermarket La Cocoș, compania fondată de antreprenorul Iulian Nica din Ploieşti, în anul 2014, și preluat recent de ...