SUA vor trimite rachete Patriot şi avioane F-16 în Iordania

Statele Unite vor trimite rachete Patriot şi avioane de luptă F-16 în Iordania, ţară vecină cu Siria, pentru manevre militare, după care unele dintre aceste echipamente ar putea rămâne la faţa locului, au anunţat luni responsabilii americani, citaţi de AFP.
Economica.net - mar, 04 iun. 2013, 04:35
SUA vor trimite rachete Patriot şi avioane F-16 în Iordania

Lansatoarele de rachete Patriot şi avioanele F-16 „au primit autorizaţia de a fi trimise în Iordania pentru exerciţiul” denumit „Eager Lion”, a declarat purtătorul de cuvânt al CentCom (comandament central) american, locotenent-colonelul T.G. Taylor într-un comunicat.

„Pentru a spori capacitatea şi poziţia defensivă a Iordaniei, unele dintre aceste echipamente ar putea rămâne la faţa locului după exerciţiu, la cererea guvernului iordanian”, a precizat acesta.

Această decizie de a menţine echipamente în Iordania ar putea alimenta din nou speculaţiile asupra unei eventuale intervenţii militare a Statelor Unite în Siria, ceea ce Casa Albă consideră a fi ultima opţiune posibilă.

Responsabilii americani nu au precizat câte F-16 for participa la manevre sau câte vor rămâne apoi în regat.

Statele Unite au susţinut deja o operaţiune similară la începutul anului în Turcia, când NATO a trimis lansatoare de rachete Patriot de-a lungul frontierei turce cu Siria.

Aceste exerciţii din Iordania intervin după mai multe avertismente ale Washington către regimul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, cu privire la livrările de arme către mişcarea şiită libaneză Hezbollah, susţinută de Damasc.

Israel a întreprins raiduri aeriene în Siria pentru a încerca să împiedice aceste transferuri de arme.

Iordania, care adăposteşte peste 500.000 de refugiaţi sirieni, se teme de asemenea de o escaladare a conflictului sirian.

În aprilie, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a dezvăluit că aproximativ 150 de militari americani au fost trimişi în Iordania începând cu anul trecut, ridicând la peste 200 efectivele prezenţei militare americane în regat.

Rachetele Patriot pot doborî rachete Scud sau alte rachete cu rază scurtă care fac parte din arsenalul regimului Assad. Acestea pot fi utilizate de asemenea pentru o zonă de excludere aeriană sau alte operaţiuni aeriene.

Luptele continuau să facă ravagii luni în Siria. O rachetă sol-sol a ucis 26 de persoane în nordul Siriei, în timp ce ofensiva dusă de armata siriană, susţinută de Hezbollah, împotriva localităţii rebele Qousseir (vest) intră în cea de-a trei a săptămână.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...