Dan Goicea, Cocktail Holidays: Putem spune că Egiptul a fost colacul de salvare, care ne-a ajutat în această perioadă deosebit de dificilă. Cererea a crescut cu 700%

Pachetele turistice către Egipt au fost foarte căutate anul acesta de către turiștii români, tendință care se păstrează și pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Andrada Ghira - J, 04 nov. 2021, 13:39
Dan Goicea, Cocktail Holidays: Putem spune că Egiptul a fost colacul de salvare, care ne-a ajutat în această perioadă deosebit de dificilă. Cererea a crescut cu 700%

Spre deosebire de anii precedenți, turoperatorul Cocktail Holidays a operat fără întrerupere charterele către stațiunile turistice din Egipt începând cu perioada Crăciunului 2020 și până în prezent. Astfel, peste 14.000 de turiști și-au petrecut vacanțele în Hurghada sau Sharm El Sheikh. Cererea pentru pachete turistice către Egipt a fost cu 700% mai mare ca în 2019.

Turoperatorul are pachete charter către cele două stațiuni cu plecare din București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova și Timișoara, fie cu Tarom, fie cu Blue Air. Peste 1.600 turiști români și-au rezervat deja pachetele pentru vacanța de iarnă pe destinațiile din Egipt, în total, în ultimul an, peste 14.000 români ajungând în această țară prin intermediul Cocktail Holidays.

Cele mai căutate stațiuni sunt deja clasicele Hurghada și Sharm El Sheikh, unde populația locală este vaccinată în proporție de aproape 100%.

„Peste 32% din totalul de vânzări de anul acesta a fost pe Egipt, cererea turiștilor fiind cu 700% mai mare decât în 2019. Putem spune că Egiptul a fost colacul de salvare, care ne-a ajutat în această perioadă deosebit de dificilă pentru industria turistică, în general”, spune Dan Goicea, CEO Cocktail Holidays.

Tarifele încep de la 417 euro/pers pentru plecările din București, respectiv de la 457 euro/pers pentru restul țării și includ șapte nopți de cazare la hoteluri de patru stele all inclusive, trasnsport cursă charter, taxe de aeroport, transferuri, asistență turistică și asigurarea de călătorie care include și protecția pentru COVID-19.

Pentru a intra în Egipt, turiștii au nevoie de certificat de vaccinare acreditat COVID-19, care să ateste faptul că au fost complet vaccinați cu cel puțin 14 zile înainte de sosire ori de un test PCR negativ, test prelevat cu maximum 72 de ore înainte de călătorie. De altfel, Cocktail Holidays le pune la dispoziție turiștilor săi posibilitatea de a face testul PCR la un tarif preferențial, având parteneriate cu două clinici acreditate.

Pentru vacanța de iarnă, Cocktail Holidays anunță și două noutăți, mai exact zboruri charter de Crăciun și Revelion către două destinații pe care le avea deja în portofoliu, dar pe curse de linie. E vorba de pachete charter către Dubai, cu plecare din București și Craiova, și către Madeira, cu plecare din București și Cluj.

Cocktail Holidays a încheiat 2020 cu un volum de vânzări cu peste 50% mai mic decât cel din 2019, când a avut vânzări de 25 milioane de euro. Anul acesta, estimările agenției vizează un volum cu 20-25% mai mare comparativ cu 2019. Brandul Cocktail Holidays a apărut în urmă cu 14 ani, dar compania care îl deține, Prompt Service Travel Company, a fost deschisă încă din 1993.

 

Te-ar mai putea interesa și
Calendarul eliminării mașinilor din București. Ce spune primarul Ciucu
Calendarul eliminării mașinilor din București. Ce spune primarul Ciucu
Primăria Municipiului București a pus în consultare publică Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul București (PICA) și Planul de Menținere a Calității Aerului în Municipiul......
Iulian Stanciu, fost acționar eMag și Flanco, și Adrian Crețoiu au preluat active de la Transgex și două contracte cu Romgaz și OMV Petrom. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția
Iulian Stanciu, fost acționar eMag și Flanco, și Adrian Crețoiu au preluat active de la Transgex și două contracte ...
Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau, prin intermediul Foraj ...
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Substanțe toxice au fost eliberate în aer la Râmnicu Vâlcea – Ce spune Ministerul Mediului despre ce se întâmplă la Chimcomplex
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Substanțe toxice au fost eliberate în aer la Râmnicu Vâlcea – ...
Accident la cel mai mare combinat chimic din România. Chimcomplex anunță că fosta platformă Oltchim din Râmnicu Vâlcea ...
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Transelectrica, operatorul de transport al energiei electrice și al sistemului energetic național, a raportat după primele ...