Update: Cel puțin trei persoane au fost rănite în urma unui atac cu cuțitul într-un tren din Germania. Atacatorul a fost arestat

Update: Poliţia germană investighează atacul cu cuţitul comis sâmbătă dimineaţă într-un tren în landul Bavaria, soldat cu trei pasageri răniţi, după ce l-a arestat pe autor, a cărui motivaţie este încă necunoscută, informează EFE.
AGERPRES - S, 06 nov. 2021, 14:26
Update: Cel puțin trei persoane au fost rănite în urma unui atac cu cuțitul într-un tren din Germania. Atacatorul a fost arestat

”Circumstanţele în acest moment rămân complet deschise”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Florian Beck, citat de Suddeutsche Zeitung, subliniind că nu mai există niciun pericol pentru populaţie.

Potrivit lui Beck, autorul atacului este un bărbat în vârstă de 27 de ani, de naţionalitate siriană, asupra căruia procuratura a deschis o anchetă pentru tentativă de omor.

Potrivit tabloidului Bild, viaţa niciunuia dintre cei trei răniţi, bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 60 de ani, nu este în pericol, deşi doi dintre ei au răni grave.

Potrivit aceleiaşi publicaţii, atacatorul ar fi prezentat simptome de tulburare psihică şi ar fi strigat după ajutor, lucru pe care purtătorul de cuvânt al poliţiei nu l-a putut confirma.

La rândul său, ministrul interimar de interne Horst Seehofer a calificat atacul drept ”teribil” şi a mulţumit pentru ”intervenţia rapidă a poliţiei” care a împiedicat să se întâmple ceva mai grav.

”Contextul evenimentelor este încă neclar şi trebuie clarificat. Doar atunci va fi posibilă o evaluare”, a adăugat el, într-un scurt comunicat transmis de purtătorul său de cuvânt.

Atacul a avut loc sâmbătă, după ora 9.00, într-un tren care circula între Regensburg şi Hamburg, în apropiere de oraşul Nurnberg din landul Bavaria.

Știrea inițială

Mai multe persoane au fost rănite sâmbătă într-un atac cu cuţitul comis într-un tren în landul german Bavaria, a anunţat poliţia locală, precizând că agresorul prezumtiv a fost arestat, transmite France Presse, citată de Agerpres.

”Conform primelor informaţii, mai multe persoane au fost rănite”, a indicat poliţia din Neumarkt in der Oberpfalz, într-un comunicat, dând asigurări că ”acum nu mai există niciun pericol”.

Un bărbat a fost arestat, a mai anunţat poliţia, fără alte precizări deocamdată.

Potrivit tabloidului Bild, cel puţin trei persoane au fost rănite, dintre care două grav.

Totuşi, niciunul dintre răniţi nu este în pericol de moarte, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale.

Trenul Intercity Express (ICE), care circula între oraşele Regensburg şi Nurnberg, este oprit în gara din Seubersdorf, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei federale, potrivit DPA.

Apelul de urgenţă a fost primit de poliţie la ora locală 09.00 (08.20 GMT).

Un important dispozitiv de securitate a fost desfăşurat la faţa locului.

Un purtător de cuvânt al companiei feroviare Deutsche Bahn a declarat că linia de cale ferată Regensburg-Nurnberg a fost închisă de la ora 09.00.

Germania s-a confruntat în ultimii ani cu o dublă ameninţare teroristă, jihadistă şi de extremă dreapta.

Mai multe atentate au fost comise începând din 2015. Pe 25 iunie, trei oameni au fost ucişi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul comis de un somalez la Wurtzburg, în sudul ţării.

Sursa foto: DW.com

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km
Progres remarcabil la viaductul de la Cleja (1,2 km), punctul critic al șantierului Autostrăzii A7 Adjud - Bacău, anunță joi secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. Potrivit lui,......
Paradoxul Coreei de Sud: cererea de cipuri crește vertiginos, acțiunile se prăbușesc. Investitorii pun sub semnul întrebării ciclul investițional în AI
Paradoxul Coreei de Sud: cererea de cipuri crește vertiginos, acțiunile se prăbușesc. Investitorii pun sub semnul întrebării ...
Un val masiv de vânzări a cuprins bursa din Coreea de Sud, indicele Kospi înregistrând o scădere de aproximativ 34% ...
Pasaj din orașul lui Bolojan, finalizat cu trei luni mai devreme față de termenul din contract
Pasaj din orașul lui Bolojan, finalizat cu trei luni mai devreme față de termenul din contract
Compania de construcții PORR anunță joi finalizarea lucrărilor la un pasaj din Oradea, cu aproximativ trei luni înainte ...
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii ...
CFR S.A. a semnat contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului ...