România, acuzată de trafic de arme spre spaţiul iugoslav în anii ’90

O anchetă realizată de o echipă de jurnalişti sloveni arată că numeroase state, printre care se numără şi România, sunt suspectate de implicare în trafic de armament spre spaţiul fost iugoslav, în cursul conflictelor din anii 90, scrie Mediafax.
Economica.net - vin, 02 dec. 2011, 14:14

Investigaţia a durat trei ani şi a fost realizată de o echipă de jurnalişti sloveni. Aceştia au analizat mii de documente oficiale obţinute în virtutea legii pentru accesul la informaţii. Potrivit concluziilor anchetei, numeroase state, inclusiv România şi Rusia, au fost implicate activ în încălcarea embargoului vânzărilor de armament. Multe dintre aceste state au avut profituri de milioane de dolari din vânzarea de arme şi muniţie facţiunilor beligerante din fosta Iugoslavie, arată publicaţia electronică EUObserver.

Potrivit jurnaliştilor sloveni, România, Bulgaria, Polonia, Ucraina şi Rusia au fost state exportatoare de armament în timpul conflictului. „Cartierul general” al acestei operaţiuni logistice a fost la Viena, iar tranzacţiile financiare au fost efectuate prin intermediul unei bănci ungare. Traficanţii de arme au folosit companii înregistrate în Panama. În plus, Marea Britanie se pare că a acordat împrumuturi pentru achiziţionarea de armament, la fel ca şi Germania.

„Prin astfel de tranzacţii comerciale secrete şi ilegale, unele persoane au devenit extrem de bogate”, explică Zdenko Cepic, analist la Institutul pentru Istorie Contemporană de la Ljubljana.

Operaţiunile logistice au fost efectuate cu ajutorul serviciilor secrete şi prin intermediul grupărilor mafiote din Italia, Albania şi Rusia.

Potrivit documentelor citate, trei nave au părăsit portul Constanţa în decembrie 1991 şi ianuarie 1992, încărcate cu 200 de containere pline cu 3.500 de tone de armament, având destinaţia Koper (Slovenia) şi apoi Croaţia.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă! Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, preţurile vor continua să crească, depozitele se golesc (analiză Reuters)
Alertă! Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, preţurile vor continua să crească, depozitele ...
Este puţin probabil ca deficitul global de motorină, impulsionat de conflictele din Iran şi Ucraina, să se atenueze înainte de 2027, ceea ce înseamnă că preţurile ridicate la combustibilul......
Ce spune Nicușor Dan despre următoarele 10 zile decisive pentru formarea unui nou guvern
Ce spune Nicușor Dan despre următoarele 10 zile decisive pentru formarea unui nou guvern
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni seară, la New York, că în prezent preferă să se concentreze pe şansele actualei ...
Viitorul pe şine. Giganţii care produc locomotive, trenuri şi tramvaie estimează o creşteri importante până în 2031
Viitorul pe şine. Giganţii care produc locomotive, trenuri şi tramvaie estimează o creşteri importante până în 2031
Firmele care produc locomotive, garnituri de tren, tramvaie şi echipamente feroviare se aşteaptă la o creştere a pieţei ...
Arabia Saudită face pași mari către industria auto: Ceer prezintă gama de vehicule Exobot, proiectată împreună cu Foxconn și BMW
Arabia Saudită face pași mari către industria auto: Ceer prezintă gama de vehicule Exobot, proiectată împreună cu ...
Compania saudită Ceer a prezentat oficial primele sale două prototipuri de vehicule complet electrice din gama Exobot, ...