Președintele BVB: Bursa are ca ţintă atingerea cifrei de 100.000 de investitori de retail în următorii patru ani

Bursa are ca ţintă atingerea cifrei de 100.000 de investitori de retail în următorii patru ani, a afirmat, miercuri, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga.
AGERPRES - mie, 15 dec. 2021, 17:19
Președintele BVB: Bursa are ca ţintă atingerea cifrei de 100.000 de investitori de retail în următorii patru ani

„Ne dorim foarte mult ca în patru ani să bifăm cifra de 100.000 de investitori de retail. Mă uit la ceea ce se întâmplă, mă uit la cifrele pe care le vedem de la Fondul de Compensare al Investitorilor şi am toată încrederea că o să atingem asta. Tot timpul am discutat despre ce e înainte – oul sau găina – din punct de vedere al Bursei. Adică de ce nu se dezvoltă Bursa cum am vrea? Ne trebuie companii întâi sau ne trebuie investitori întâi? Şi acum mă uit cu bucurie că viaţa ne dă răspunsul la întrebarea asta. Adică vedem că poziţionarea noastră ne ajută. Ne ajută sigur şi contextul. Vedem companii că vin tot mai mult către Bursă şi ce trebuie să facem noi este să ne ducem pe partea cealaltă. Adică să aducem investitori, să aducem bani pentru a potrivi cererea care apare din zona companiilor cu capitalul care este disponibil”, a spus Radu Hanga.

El a susţinut că bursa este un sector complementar de finanţare a companiilor, alături de cel bancar.

„Sectorul bancar are nevoie de piaţa de capital, pentru că are nevoie de companii solvabile şi cu acces la capital. Practic, noi creăm pentru sectorul bancar clienţi solvabili. Dacă piaţa de capital se dezvoltă, se va dezvolta şi creditarea în România, se va dezvolta mai departe şi piaţa bancară”, a explicat Hanga.

În altă ordine de idei, preşedintele BVB a precizat că proiectul Contrapărţii Centrale este foarte important pentru bursă, în condiţiile în care aproape jumătate din capitalul acesteia este investit în acest proiect.

„Este foarte important pentru noi ca proiectul acesta să curgă conform graficului, să înceapă să genereze business şi profitabilitate”, a subliniat el.

Radu Hanga a atras atenţia asupra faptului că în România se apropie schimbul de generaţii, respectiv generaţia antreprenorilor care au construit afaceri din 1990 şi până în 2000, care aveau atunci 30 – 40 de ani, acum se duc către 60 – 70 de ani.

„Ne apropiem de momentul schimbului de generaţii. Şi, sigur, asta creează probleme în orice afacere. Adică ai copii, nu eşti sigur că copiii tăi vor să facă ce faci tu. Nu ştii dacă i-ai crescut pentru a prelua ceea ce ai construit tu. Atunci, o parte din transferul acesta se va întâmpla şi către Bursă. O parte din companii vor fi preluate. Va fi un proces de consolidare probabil. O altă parte se va duce către zona publică, spre piaţa de capital. Important este ca noi să fim acolo, să arătăm Bursa de Valori Bucureşti ca fiind o opţiune pentru ducerea mai departe a afacerilor construite de antreprenorii români. Aici avem proiectul ‘Made in Romania'”, a adăugat oficialul BVB.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Confruntat cu retragerea a tot mai mulţi artişti programaţi iniţial să concerteze la celebrarea celei de-a 250-a aniversări a independenţei SUA, preşedintele Donald Trump a anunţat că ia......
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
Premieră în sistemul bancar din România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cei care au deja instalată ...
AnimaWings își va transporta pasagerii „business” la avion cu limuzine Audi
AnimaWings își va transporta pasagerii „business” la avion cu limuzine Audi
AnimaWings și retailerul auto Porsche Inter Auto România au anunțat lansarea unui parteneriat exclusiv dedicat pasagerilor ...
Donald Trump grăbește retragerea armatei SUA din Europa. Șeful Pentagonului: „Nu ne mai faceți morală!”
Donald Trump grăbește retragerea armatei SUA din Europa. Șeful Pentagonului: „Nu ne mai faceți morală!”
Washingtonul grăbește retragerea militarilor din bazele din Europa. Șeful Pentagonului critică dur aliații NATO și ...