Noi tarife de parcare pentru locuitorii sectorului 6 din București, din 2022. Taxa crește de opt ori, vezi cât vei plăti

Primăria Sectorului 6 amintește că, din anul 2022, titularii locurilor de parcare de reședință vor plăti noi tarife, în funcție de zona în care locuiesc. Taxa ajunge la 500 de lei pe an.
Ion Dobreanu - mar, 28 dec. 2021, 12:02
Noi tarife de parcare pentru locuitorii sectorului 6 din București, din 2022. Taxa crește de opt ori, vezi cât vei plăti

“Taxa anuală pentru locul de parcare de reședință se modifică și în Sectorul 6. Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 105/2021, aceasta se majorează începând cu 1 ianuarie 2022”, arată Primăria Sectorului 6 într-un comunicat de presă.

Tarifele sunt achitate în funcție de zona în care locuiesc beneficiarii locurilor de parcare.

“Astfel, cei care au domiciliul în Zona A vor plăti 600 de lei/an, în loc de 84 de lei/an, cât este taxa în prezent, în Zona B tariful va fi de 500 de lei/an, în loc de 66 lei/an, în Zona C prețul va crește de la 55 de lei/an la 400 de lei/an, iar în Zona D de la 37 de lei/an la 300 de lei/an”, arată Primăria.

Iată mai jos cum au fost delimitate zonele din sectorul 6:

Plata taxei pentru locul de parcare se poate face în două tranșe egale, până la data de 31 martie 2022, respectiv, 30 septembrie 2022, prin mai multe mijloace electronice, mai anunță Primăria:

-aplicația eSector6 disponibilă în Google Play/App Store (pentru persoane fizice);

-platforma www.ghiseul.ro (pentru persoane fizice);

-prin intermediul celor peste 5.000 de stații de plată SelfPay, prezente la nivel naţional în cele mai importante reţele de retail şi în magazinele de proximitate (pentru persoane fizice);

-serviciile de Internet Banking;

-rețeaua de distribuție carburant OMV-PETROM – platforma Westaco (pentru persoane fizice).

Administrația Comercială Sector 6, prin Serviciul Parcări, are în administrare, în prezent, 43.549 de locuri în parcările de reședință, mai spune Primăria.

Te-ar mai putea interesa și
China le recomandă cetăţenilor săi să manifeste prudenţă la intrarea în SUA
China le recomandă cetăţenilor săi să manifeste prudenţă la intrarea în SUA
Beijingul le-a recomandat joi cetăţenilor chinezi care călătoresc în SUA să dea de dovadă de prudenţă la intrarea pe teritoriul american şi să evite să sosească în Statele Unite prin......
România înregistrează azi cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istorie. Export masiv la jumătatea zilei
România înregistrează azi cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istorie. Export masiv la jumătatea zilei
România a înregistrat la miezul zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...
Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat
Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat
Populaţia României ar urma să scadă cu aproximativ un sfert (24,3%), de la 19,04 milioane de locuitori la 1 ianuarie ...
„Grupul lui Stiglitz” cere impozit pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice
„Grupul lui Stiglitz” cere impozit pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice
Un organism internaţional co-prezidat de laureatul premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, a pledat joi pentru ...