Masca redevine obligatorie peste tot, vor fi permise doar măștile chirurgicale și FPP2. Decizie CNSU

Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune noii măsuri în contextul creșterii cazurilor de infectare cu virsului SARS-Cov2. Propunerile trebuie aprobate de Guvern.
Ion Dobreanu - mie, 05 ian. 2022, 10:36
Masca redevine obligatorie peste tot, vor fi permise doar măștile chirurgicale și FPP2. Decizie CNSU

Masca de protecție va fi folosită în în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Masca trebuie să fie obligatoriu de tip medical sau FFP2.

Se exceptează de la măsura prevăzută la pct. 5, următoarele categorii de persoane:

  1. a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  2. b) persoanele care sunt singure în birou;
  3. c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  4. d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  5. e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
  6. f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...