Două persoane rănite grav, într-un accident în care a fost implicată o maşină a Poliţiei

Două persoane au fost rănite grav şi transportate de urgenţă, vineri seară, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident cu o maşină de Poliţie, aparţinând IPJ Galaţi. Din primele cercetări, reiese că vinovat ar fi şoferul autoturismului.
Economica.net - vin, 02 dec. 2011, 19:07

Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 21, între localitătile Iazu şi Slobozia, unde maşina Poliţiei a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, din cauză că, aflată în depăşirea unei Dacii Papuc, şoferul acesteia din urmă ar fi tras brusc stânga de volan, potrivit reprezentanţilor IPJ Ialomiţa, informează Mediafax. Poliţistul aflat la volanul autoturismului de serviciu aparţinând IPJ Galaţi a încercat să evite coliziunea şi a ajuns în şanţ, nefiind rănit, în timp ce cealaltă maşină a intrat într-un pom, ocupanţii acesteia fiind răniţi grav.

„Un bărbat şi o femeie au rămas prinşi între fiarele contorsionate ale autoturismului în care se aflau, iar echipajul de descarcerare de la Slobozia s-a deplasat de urgentă la faţa locului, după câteva minute cele două victime fiind scoase şi predate Serviciului de Ambulantă”, potrivit ISU Ialomiţa.

Șoferul şi pasagera din Dacia Papuc au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia pentru tratament şi investigaţii medicale, iar medicii au luat decizia ca aceştia să fie transportaţi cu ambulanţele la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti

„Pacienţii sunt în stare gravă, bărbatul are traumatisme cranio-faciale şi fractură de femur, iar femeia are traumatisme la cap. Au fost stabilizaţi şi trimişi cu ambulanţele la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru tratament de specialitate şi investigaţii suplimentare”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa, Radu Păros.

Dacia Papuc, înmatriculată în Ilfov era încărcată cu mai mulţi saci plini cu cereale, sticle cu vin, păsări şi un corp de încălzire cu lemne, iar în urma impactului acestea s-au răspândit pe o rază de peste zece metri.

„Din primele verificări s-a stabilit că în timp ce o autoutilitară se deplasa din direcţia Iazu către Slobozia a virat la stânga şi a intrat într-un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Galaţi, în acelaşi sens şi care se afla în depăşirea sa . Echipajul de Poliţie se afla în misiune şi se îndrepta către Bucureşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Andreea Loghin.

Din primele cercetări a reieşit că poliţistul din Galaţi se afla în misiune fără a avea semnalele acustice şi luminoase aprinse, iar anchetatorii au confirmat că acesta a fost testat cu aparatul Drager, stabilindu-se că nu era sub influenţa băuturilor alcoolice.

În prezent, continuă cercetările pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc accidentul, precum şi cine este vinovat de producerea accidentului.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Sud aprobă investiţii de 350 de miliarde de dolari în SUA
Coreea de Sud aprobă investiţii de 350 de miliarde de dolari în SUA
Parlamentul de la Seul a aprobat joi un proiect de investiţii de 350 de miliarde de dolari în Statele Unite, legat de un acord comercial bilateral încheiat în octombrie anul trecut de Coreea de......
Reguli de efectuare a concediului de odihnă anual. Când se compensează în bani
Reguli de efectuare a concediului de odihnă anual. Când se compensează în bani
Dacă salariatul, din motive justificate, nu poate efectua concediul de odihnă (CO) într-un an, cu acordul său, angajatorul ...
Consiliul Fiscal apreciază că România ar putea atinge un deficit cash de 6,25% din PIB pe baza bugetului propus, dar fără a fi luate în calcul efectele războiului din Golf
Consiliul Fiscal apreciază că România ar putea atinge un deficit cash de 6,25% din PIB pe baza bugetului propus, dar fără ...
Pe baza unei abordări prudente a prognozării veniturilor și cheltuielilor, Consiliul Fiscal apreciază construcția bugetară ...
Preşedintele Ungariei vine duminică la Târgu Secuiesc, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Preşedintele Ungariei vine duminică la Târgu Secuiesc, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Preşedintele Ungariei, dr. Sulyok Tamas, va participa duminică, 15 marti, la manifestările organizate în municipiul Târgu ...