Blănculescu: Proiectul de la Roşia Montană are putea genera deschideri de noi mine

Exploatarea aurului de la Roşia Montană ar putea conduce la deschiderea altor mine iar în acest fel activitatea extractivă va reveni, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, analistul economic Ionel Blănculescu, consilier al premierului Victor Ponta.
Economica.net - mar, 18 iun. 2013, 15:34
Blănculescu: Proiectul de la Roşia Montană are putea genera deschideri de noi mine

‘Exploatarea aurului de către România este un subiect de care se feresc foarte mulţi să discute având în vedere severitatea anumitor ONG-uri care acţionează doar atunci când e vorba despre critică literară, nu când e vorba despre fapte. Din punctul meu de vedere, acest proiect /de la Roşia Montană, n.r./ ar putea să genereze, ca pionier în industria extractivă a metalelor rare, un declanşator pentru alte deschideri de mine, astfel încât această activitate extractivă în România să revină şi să confere economiei o creştere mult aşteptată. Statul şi-a mărit ştacheta de pretenţii pe acest proiect, dar odată cu negocierile care vor urma, acelaşi stat ar putea avea de câştigat (…)’, a afirmat Blănculescu.

Potrivit analistului, în ceea ce priveşte industria extractivă a mineralelor solide situaţia este destul de nefericită, în timp ce la exploatarea gazelor de şist România trebuie să ţină cont de crearea unei noi ordini economice mondiale.

‘În industria extractivă de minerale solide, situaţia stă într-un mod destul de nefericit. Situaţia este complicată, dar cel mai mult o complicăm noi pentru că ne lipseşte acţiunea. România continuă să fie pasivă la acest sector. Cu toate acestea, putem să realizăm valoare adăugată în acest domeniu. Va fi momentul în care, cu sau fără Guvern, aceste zone pot fi exploatate cu eficienţă. În ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist, trebuie să fim convinşi şi conştienţi că, la momentul acesta, pe plan mondial, se creează o nouă ordine economică generată de acest nou potenţial de extracţie din SUA’, a explicat analistul economic.

În data de 9 iunie, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, afirma că investitorul Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ va trebui să constituie un fond special de mediu, separat de garanţiile de mediu prevăzute de legislaţie, şi să-şi asume toate costurile estimate şi precizate anterior în cazul proiectului minier aurifer pe care doreşte să-l demareze la Roşia Montană.

RMGC, investitor în proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, şi-a anunţat intenţia de a dezvolta cea mai modernă mină din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri.

Compania a fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31% şi Gabriel Resources – cu 80,69%.

În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele două ţări din top, Finlanda şi Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Manchester United a cumărat terenul necesar unde va construi un stadion nou, de 100.000 de locuri
Manchester United a cumărat terenul necesar unde va construi un stadion nou, de 100.000 de locuri
Clubul englez de fotbal Manchester United a anunţat luni că a achiziţionat cea mai mare parte a terenului necesar pentru construirea noului său stadion de 100.000 de locuri, informează AFP,......
Florin Barbu spune că în calitate de minsitru al Agriculturii va cere Comisiei Europene deblocarea exporturilor de ovine, iar dacă e refuzat va merge la CJUE
Florin Barbu spune că în calitate de minsitru al Agriculturii va cere Comisiei Europene deblocarea exporturilor de ovine, ...
Ministrul desemnat al Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că va solicita Comisiei Europene deblocarea exporturilor ...
Prețuri uriașe la energia electrică pe piața spot din România și Europa de Vest, mâine, la noi este aproape 550 de euro/MWh. Bulgarii și grecii stau mult mai bine
Prețuri uriașe la energia electrică pe piața spot din România și Europa de Vest, mâine, la noi este aproape 550 de ...
Pe fondul temperaturilor mari, prețul spot al energiei electrice este foarte mare mâine în Europa Centrală și Occidentală, ...
Alfa New Protocol Engineering, compania joint-venture deținută de Electro-Alfa International și New Protocol Group, îl numește pe George Căpățînă în funcția de CEO
Alfa New Protocol Engineering, compania joint-venture deținută de Electro-Alfa International și New Protocol Group, îl ...
Alfa New Protocol Engineering (ANPE), companie dezvoltată printr-un parteneriat dintre Electro-Alfa International și New ...