Premieră: Serbia şi Kosovo au încheiat un acord privind punctele de trecere a frontierei

Serbia şi Kosovo au încheiat vineri un acord prin care se angajează să gestioneze împreună punctele de trecere a frontierei din nordul Kosovo, miza unor confruntări între etnici sârbi din regiune şi Forţa NATO în Kosovo (KFOR), a anunţat Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Economica.net - S, 03 dec. 2011, 06:54

„Părţile au ajuns la un acord asupra conceptului propus de Uniunea Europeană privind o gestionare comună a punctelor de trecere” a frontierei, a anunţat UE într-un comunicat. „Acest lucru înseamnă că părţile vor crea în mod progresiv posturi comune de control, integrate şi unice, în toate punctele de trecere” a frontierei, se precizează în comunicat.

Acest proces „va fi aplicat progresiv, cât mai rapid posibil”, subliniază UE.

Forţa UE în Kosovo, EULEX, „va fi prezentă, conform mandatului său”, pentru a superviza aplicarea acordului.

Problema posturilor de frontieră este una dintre cele mai sensibile în cadrul negocierilor angajate între Belgrad şi Priştina, reluate la mijlocul săptămânii, la Bruxelles, după doar câteva zile de la noi incidente în nordul Kosovo.

Belgradul refuza ca, în aceste puncte de trecere între cele două state, să fie instalate posturi de frontieră, deoarece Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo. Priştina considera, din contră, că aceste puncte de trecere trebuie să fie veritabile posturi de frontieră.

Rezultatul acestor negocieri ar putea determina UE să acorde statutul de ţară candidată la aderare Serbiei, în cadrul summit-ului european de la 9 decembrie.

După arestarea de către autorităţile de la Belgrad a presupuşilor criminali de război Ratko Mladici şi Goran Hadzici, căutaţi de Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavaie, candidatura sârbă la UE pare să revină pe o cale bună.

Însă intensificarea tensiunilor în nordul Kosovo a afectat aceste speranţe.

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat vineri că Serbia încă nu întruneşte condiţiile pentru a obţine statutul de candidat oficial la aderarea la UE, din cauza acestor tensiuni.

UE a precizat vineri seara că negocierile au înregistrat „progrese satisfăcătoare” şi în privinţa cooperării regionale şi că vor continua în viitoarea reuniune.

Te-ar mai putea interesa și
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Retail SA, al doilea cel mai mare jucător pe piața electroIT din țară, după Altex, raportează prima scădere a business-ului după decizia radicală din 2024 când s-a repoziționat sub......
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar românesc
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar ...
Proprietarii Dedeman și-au majorat portofoliul de clădiri de birouri prin achiziția Ethos House în 2025. Acum, Pavăl ...
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, tensiunile continuă. Banca confirmă eșecul negocierilor
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, ...
Angajați ai BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, au ieșit săptămâna trecută în stradă pentru a protesta ...
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: Subminează economia. Vom contesta decizia
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: ...
Omer Tetik, CEO al celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, reacționează după ce Consiliul Concurenței ...