Rusia l-a expulzat pe adjunctul ambasadorului american de la Moscova

Rusia a expulzat un diplomat american, Bartle Gorman (foto), care este adjunctul ambasadorului SUA la Moscova, iar Washingtonul urmează să reacţioneze faţă de această măsură, a anunţat joi ambasada, potrivit agenţiei RIA, preluată de Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 17 feb. 2022, 17:16
Rusia l-a expulzat pe adjunctul ambasadorului american de la Moscova

Departamentul de Stat de la Washington a denunţat o „escaladare” a tensiunilor pe fondul crizei din jurul Ucrainei.

„Facem apel la Rusia să pună capăt expulzărilor fără fundament de diplomaţi americani” şi „analizăm un răspuns”, a spus un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, relatează AFP.

Anunţul survine în contextul în care Moscova tocmai i-a transmis ambasadorului american John Sullivan răspunsul său scris la contra-propunerile Washingtonului în legătură cu securitatea în Europa şi pe fondul acuzaţiilor administraţiei americane că Rusia că se îndreaptă „spre o invazie iminentă” în Ucraina.

Rusia vrea în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est şi retragerea trupelor şi armamentelor amplasate în ţările care au aderat la Alianţă după 1997.

Această expulzare este „gratuită” şi „considerăm că reprezintă o escaladare”, a afirmat purtătorul de cuvânt citat. Bart Gorman avea „o viză valabilă”, iar mandatul său „nu era încheiat”, a adăugat el.

„Mai mult ca niciodată, acum este crucial pentru ţara noastră să aibă personalul diplomatic necesar la faţa locului pentru a facilita comunicarea între guvernele noastre”, a insistat el.

„Constatăm că măsurile Rusiei au condus misiunea SUA în Rusia la niveluri ale personalului mult sub misiunea rusă din SUA”, a adăugat el, în contextul în care cele două puteri rivale sunt angajate de mult timp în expulzări şi contra-expulzări de diplomaţi pe fondul degradării continue a relaţiilor lor.

Sursa foto: RomaniaTV.net

Te-ar mai putea interesa și
Aerostar se extinde la Iași cu un nou hangar pentru întreținerea și mentenanța avioanelor civile
Aerostar se extinde la Iași cu un nou hangar pentru întreținerea și mentenanța avioanelor civile
Aerostar Bacău se extinde la aeroportul din Iași cu un nou hangar pentru întreținerea avioanelor civile. ...
Jumătate dintre români vor alegeri anticipate-Sondaj
Jumătate dintre români vor alegeri anticipate-Sondaj
În plină criză, cu un guvern fără puteri depline demis de Parlament pri moțiune de cenzură și fără mari perspective ...
De ce dezvoltatorii imobiliari din Brașov ar trebui să construiască pentru oraș, nu doar pentru profit: exemplul Coresi Avantgarden
De ce dezvoltatorii imobiliari din Brașov ar trebui să construiască pentru oraș, nu doar pentru profit: exemplul Coresi ...
Suntem legați unii de alții cu fire nevăzute, formăm comunități de oameni și împărțim același spațiu urban, indiferent ...
Ultima oră. Războiul din Iran se extinde. Lovitură în Egipt, mai mulți morți în Kuweit și insula Qeshm. SUA continuă să atace
Ultima oră. Războiul din Iran se extinde. Lovitură în Egipt, mai mulți morți în Kuweit și insula Qeshm. SUA continuă ...
Războiul din Iran escaladează și se extinde. După ce SUA au bombardat și astăzi statul islamic, iar acesta a ripostat, ...