Veste neplăcută pentru cei ce fumează în casă

Experţi din centre de cercetare de top din SUA au stabilit că fumatul în apartament contribuie la apariţia unui strat de substanţe nocive, care rămâne absolut pe toate suprafeţele chiar şi după aerisirea camerei. Acest strat are un efect genotoxic şi favorizează dezvoltarea cancerului, deteriorând ADN-ul celular.
Economica.net - D, 30 iun. 2013, 07:41

Toxicitatea acestor substanţe se amplifică în timp. Principala particularitate a nicotinei – componenta esenţială a acestui strat – este capacitatea de a intra în reacţii chimice pe o perioadă lungă de timp cu substanţe din aerul din interior.

Este vorba, în special, de acidul azotos, care, în urma combinării cu nicotina, formează N-nitrozamine (TSN), o substanţă cancerigenă. În urma interacţiunii acestor două componente rezultă 4-(metilnitrosamino)-1-(3-piridil)-1-butanol (TSNA), absentă din fumul de ţigară abia expirat.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, acţiunea TSNA în decurs de 24 de ore asupra celulelor umane duce la ruperea unor fire ADN şi la stres oxidativ, dat fiind nivelul ridicat de genotoxicitate a substanţei.

 

Ma multe pe Capital.ro

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că partidul pe care îl conduce va lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, ”fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie” şi fără......
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul desemnat USR/PNL nu are nicio şansă
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul ...
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan reacţionează la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea ...
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...