Update: Guvernul cere o nouă suspendare a ratelor pentru românii cu credite pe persoană fizică. Ministrul Finanțelor a băgat bancherii în ședință

Update: Conform unui comunicat al Ministerului de Finanţe, discuţiile cu ARB au fost despre finanţarea economiei româneşti şi despre protejarea cetăţenilor în contextul conflictului cu Ucraina. Ministrul finanțelor publice, Adrian Câciu, discută cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor (ARB) posibilitatea introducerii unui nou moratoriu pentru ratele la credite, pe un sistem asemănător cu cel care a funcționat la începutul pandemiei de COVID 19, în 2020.
Ion Dobreanu - lun, 28 feb. 2022, 14:14
Update: Guvernul cere o nouă suspendare a ratelor pentru românii cu credite pe persoană fizică. Ministrul Finanțelor a băgat bancherii în ședință

Update: Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au discutat luni, 28 februarie a.c., despre măsurile de finanțare a economiei românești și despre protejarea cetățenilor în contextul generat atât de conflictul din Ucraina, cât și de puseul inflaționist cauzat de creșterea prețurilor la energie și combustibil, conform unui comunicat depresă al instituţiei.

”România va aplica toate sancțiunile decise la nivel european și internațional și, în colaborare cu toate instituțiile implicate, se va asigura că acestea au efect imediat, ferm și concret. Totodată, trebuie asigurate toate instrumentele de finanțare și de capital astfel încât economia românească și cetățenii să fie protejați, iar proiectele de dezvoltare finanțate prin fonduri europene și naționale să continue. Acest lucru va fi realizat în continuare într-un parteneriat real între stat, economie, cetațeni și capital”, a declarat  Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Comunitatea bancară și-a exprimat disponibilitatea de a susține finanțarea economiei, de identificare a unor soluții în sprijinul cetățenilor care au credite, dar și pentru susținerea prin instrumente specifice a proiectelor aferente Planului Național de Redresare și Reziliență și a programelor structurale.

Cele două părți au discutat și despre necesitatea identificării unor mecanisme de finanțare prin care sistemul bancar să sprijine în continuare dezvoltarea mediului de afaceri. Băncile au susținut populația și companiile în perioada pandemiei, prin acordarea de finanțări în cel mai susținut ritm de la criza financiară trecută.

Asociația Română a Băncilor a dat asigurări că sistemul bancar este solid și rezilient.

”Obiectivul comunității bancare este creșterea gradului de intermediere financiară spre media europeană de 92% și a nivelului incluziunii financiare, de la 67% spre media europeană de 95%”, a declarat dl Bogdan Neacșu, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor.

Indicatorii-cheie precum solvabilitatea, gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante și cel de acoperire a necesarului de lichiditate înregistrează valori care poziționează sistemul bancar românesc într-o zonă de stabilitate ridicată.

Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor vor continua dialogul structurat pentru identificarea celor mai bune măsuri în funcție de evoluția situației internaționale generate de conflictul din Ucraina și de aplicare a deciziilor la nivel european în acest context.

Românii care au credite pe persoană fizică ar putea beneficia iar de posibilitaea suspendării ratelor pe o perioadă de până la 9 luni. Propunerea a fost făcută de ministril finațelor, Adian Câciu, într-o întâlnire cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor (ARB), susțin surse apropiate discuțiilor. Ședința ar fi trebuit să înceapă la ora 12, însă a fost amânată pentru ora 13.

Un moratoriu pentru ratele la credit a funcționat și în 2020, fiind introdus imediat după izbucnirea pandemiei, prin OUG 37/2020, ca măsură de contracarare a crizei economice care a venit concomitent cu cea sanitară.  Măsura amânării ratelor a fost prelungită și în 2021.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce ele vor fi făcute publice.

AICI mai ulte detalii despre moratoriul din 2020, prelungit și în 2021.

Menționăm că informația privind noul posibil moratoriu a fost făcută publică inițial de Profit.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...