Ministrul Dezvoltării a aprobat acordarea primei tranșe pentru subvenționarea achizițiilor de păcură de către primării

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a primei tranşe, în valoare de 16.122.253,25 lei, din subvenţia de compensare a costurilor legate de achiziţia de păcură necesară producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 mart. 2022, 17:37
Ministrul Dezvoltării a aprobat acordarea primei tranșe pentru subvenționarea achizițiilor de păcură de către primării

Suma repartizată este aferentă consumului de păcură în municipiile Brad (judeţul Hunedoara) şi Drobeta-Turnu Severin (judeţul Mehedinţi), în perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, potrivit cererilor depuse de aceste unităţi administrativ-teritoriale până la această dată, urmând ca, la cererea administraţiilor locale, să fie alocate alte fonduri în următoarele tranşe, a precizat ministrul Cseke Attila, potrivit unui comunicat al MDLPA.

„Legea bugetului de stat pe anul 2022 prevede 400 milioane de lei pentru această linie de finanţare, iar până în prezent a fost utilizată suma de 124.353.665,62 lei pentru subvenţionarea achiziţiei gazelor naturale”, a menţionat ministrul Dezvoltării.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 253 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 253 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 253,36 de milioane de lei, respectiv 48,36......
Banca Mondială avertizează că reluarea războiului din Orientul Mijlociu va lovi direct în creșterea economiei globale
Banca Mondială avertizează că reluarea războiului din Orientul Mijlociu va lovi direct în creșterea economiei globale
Escaladarea ostilităţilor între Statele Unite şi Iran ar putea provoca o nouă creştere a inflaţiei, ar putea duce ...
Grupul de navigație TTS a finalizat lucrările la extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța, în urma unei investiții de 23 de milioane de euro
Grupul de navigație TTS a finalizat lucrările la extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța, în urma unei investiții ...
TTS (Transport Trade Services) S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a finalizat ...
Trump amenință să lovească poduri și centrale din Iran la fiecare navă atacată în Strâmtoarea Ormuz
Trump amenință să lovească poduri și centrale din Iran la fiecare navă atacată în Strâmtoarea Ormuz
La fiecare navă atacată în Strâmtoarea Ormuz, în centrul tensiunilor între Teheran şi Washington, SUA vor replica ...