Băsescu, delegaţiei FMI, CE şi BM: Avem deja o lege a salarizării care nu este pusă în aplicare

Şeful statului a declarat, la întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM, că o nouă lege a salarizării trebuie să fie o prioritate a noului acord cu organismele internaţionale, precizând că deşi se vorbeşte de elaborarea unui nou act normativ, nu trebuie uitat că există deja o lege, care nu e aplicată.
Economica.net - vin, 19 iul. 2013, 13:49
Băsescu, delegaţiei FMI, CE şi BM: Avem deja o lege a salarizării care nu este pusă în aplicare

„Aş face o observaţie legată de legea salarizării. În lumea politică se vorbeşte de o nouă lege a salarizării, dar noi avem o lege a salarizării care nu este pusă în aplicare şi care a fost lucrată timp de doi ani cu Banca Mondială”, a afirmat preşedintele Băsescu, referindu-se la vechea lege, realizată de Guvernul Boc.

El a arătat că opinia sa este că în noul acord pe care România trebuie să îl încheie cu FMI, aplicarea unei noi legi a salarizării trebuie să reprezinte o prioritate la capitolul reforme structurale.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri aeriene electrice, conceput să transporte pasageri către și dinspre oraș......
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, respingând ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...