OECD a publicat Planul de Acţiuni care vizează planificarea fiscală abuzivă a multinaţionalelor

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a publicat Planul Comprehensiv de Acţiuni (CAP) drept răspuns la îngrijorările publice exprimate cu privire la erodarea bazei de impunere şi a transferului profiturilor (BEPS).
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 20:52
OECD a publicat Planul de Acţiuni care vizează planificarea fiscală abuzivă a multinaţionalelor

Potrivit unui comunicat al PwC România, acesta recomandă întărirea cooperării internaţionale în privinţa modelelor de afaceri multinaţionale şi a schemelor de planificare fiscală aferente acestora.

Planul de Acţiuni va sta la baza elaborării unui nou set de standarde pentru a preveni dubla neimpozitare. Întărirea regulilor anti-abuz privind entităţile controlate din alte jurisdicţii (CFC) va permite statelor să taxeze profiturile transferate către subsidiarele offshore. De asemenea, va încuraja autorităţile fiscale naţionale să fie mai agresive în privinţa inspecţiilor fiscale şi va pune presiune politică pe Parlamentele naţionale să accelereze modificările de legislaţie fiscală. Totodată, acesta pune un accent deosebit asupra principiului substanţei economice ca element esenţial în orice schemă de planificare fiscală, se spune în comunicat.

‘Actualele prevederi fiscale naţionale şi internaţionale vor trebui modificate pentru a urmări mai îndeaproape alocarea veniturilor şi activitatea economică ce generează acele venituri. Aceasta este o iniţiativă foarte curajoasă care va întâmpina dificultăţi foarte mari ţinând cont de faptul că diversele state folosesc politica fiscală pentru a stimula creşterea economică, deseori în competiţie cu alte ţări’, a precizat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

Realizat la solicitarea Grupului G20, Planul de Acţiuni identifică 15 acţiuni specifice care vor da guvernelor instrumentele de politică fiscală internă şi externă necesare pentru a împiedica firmele multinaţionale să evite plata taxelor prin intermediul unor structuri abuzive.

‘Aceste măsuri vor schimba în mod radical mediul în care operează companiile multinaţionale. Este clar că vor exista diferenţe în funcţie de ţară, industrie şi de agendele politice diferite ale statelor membre G20 care au fost promotoarele acestui proces. Toate companiile operate la nivel internaţional vor fi afectate de instrumentele propuse de OECD’, a precizat Peter de Ruiter, partener, Consultanţă Fiscală, PwC România.

Preocupările societăţii civile cu privire la faptul că societăţile multinaţionale evită plata taxelor au atras atenţia guvernelor, organizaţiilor internaţionale şi a presei, ceea ce creează oportunităţi pentru o schimbare masivă a sistemul internaţional de taxe.

PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 180.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbări la divizia Consumer Brands Romania aparținând companiei Henkel. Mario Altan preia funcția de General Manager
Schimbări la divizia Consumer Brands Romania aparținând companiei Henkel. Mario Altan preia funcția de General Manager
Henkel Romania anunță schimbări în top-managementul diviziei sale Consumer Brands, începând cu data de 1 iunie 2026. Astfel, Andrey Yekimov, cel care a condus cu succes timp de aproape cinci......
FOTO Primăria București anunță că dă în folosință două mari parcări cu plată. Vezi unde
FOTO Primăria București anunță că dă în folosință două mari parcări cu plată. Vezi unde
Primăria Municipiului București (PMB) anunță miercuri că va da în folosință de la 1 iulie Park & Ride Pantelimon ...
CCIB a deschis un Birou de Reprezentare în India, la New Delhi
CCIB a deschis un Birou de Reprezentare în India, la New Delhi
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a deschis un Birou de Reprezentare la New Delhi, ce va fi ...
Sistemul antidronă american Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei Române. Anunţul MApN
Sistemul antidronă american Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei Române. Anunţul MApN
Sistemul antidronă Merops, pus la dispoziţia României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului ...