Noul şef al Iranului promite eforturi pentru anularea aşa ziselor sancţiuni nedrepte

Noul preşedinte iranian, Hassan Rohani, a declarat sâmbătă că Administraţia sa va depune eforturi pentru anularea "sancţiunilor nedrepte" impuse de Occident din cauza suspiciunilor privind programul nuclear, relatează AFP.
Economica.net - S, 03 aug. 2013, 15:09
Noul şef al Iranului promite eforturi pentru anularea aşa ziselor sancţiuni nedrepte

„Guvernul va lucra pentru salvarea economiei, pentru relansarea în mod constructiv a relaţiilor cu lumea, pentru măreţia Iranului, pentru apărarea intereselor naţionale şi pentru anularea sancţiunilor nedrepte”, a declarat Rohani într-un discurs transmis în direct la Televiziunea publică.

Noul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a fost învestit în funcţie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă după-amiază la Teheran, el urmând să depună jurământul duminică, în Parlament. Ceremoniile de învestire în funcţie a noului preşedinte moderat iranian Hassan Rohani au avut loc sâmbătă după-amiază, în prezenţa liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, relatează presa iraniană.

„Alegerea unui om competent, care a fost trei decenii în slujba statului islamic şi a rezistat inamicilor, în calitatea de personalitate religioasă, evidenţiază fidelitatea faţă de regimul islamic şi faţă de cler”, a declarat ayatollahul Ali Khamenei.

Ales pe 14 iunie, din primul tur, cu 51% din voturi, Rohani îl succede pe Mahmoud Ahmadinejad, ale cărui mandate au fost marcate de numeroase tensiuni cu Occidentul, în principal din cauza controversatului program nuclear.

Duminică, Rohani va depune jurământul în Parlament, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitaţi în premieră lideri străini. La ceremonie este invitat şi Javier Solana, fost şef al diplomaţiei europene.

Imediat după alegere, Rohani a promis „mai multă transparenţă” în programul nuclear, pentru a demonstra caracterul civil al acestuia. Iranul este suspectat de marile puteri occidentale că încearcă să se doteze cu arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul de la Teheran neagă acuzaţiile.

Te-ar mai putea interesa și
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” împotriva Iranului
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” ...
Washingtonul a adresat joi un avertisment ferm atât aliaţilor, cât şi adversarilor săi, afirmând că aceştia au tot interesul să susţină presiunea economică "maximală" aplicată de SUA......
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Drona doborâtă de avioane NATO săptămâna trecută după ce intrase în spaţiul aerian al Letoniei era un model ucrainean, ...
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
Primăria Municipiului București (PMB) anunță joi seara că vineri va fi deschisă circulația pe sensul Bd. Titulescu ...
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă ...