Piaţa smartphone: Android se menţine lider cu 80%, Apple a scăzut uşor, iar Windows câştigă teren

Sistemul de operare Android dezvoltat de Google continuă să domine piaţa smartphone-urilor, cu o cotă de piaţă de aproape 80% în trimestrul al doilea, în timp ce Apple iOS s-a menţinut pe locul al doilea, iar Windows Phone a obţinut o creştere puternică, dar rămâne cu mult în urmă.
Economica.net - J, 08 aug. 2013, 10:22
Piaţa smartphone: Android se menţine lider cu 80%, Apple a scăzut uşor, iar Windows câştigă teren

Piaţa smartphone-urilor a crescut cu 51,3% comparativ cu trimestrul al doilea din 2012, de la 156,2 milioane la 236,4 milioane unităţi livrate, faţă de 216,3 milioane în primele trei luni ale anului.

Astfel, 79,3% din smartphone-urile vândute la nivel mondial în trimestrul al doilea sunt echipate cu sistemul de operare Android, faţă de 69,1% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de compania de cercetare IDC.

Creşterea Android se datorează în principal lansării vârfului de gamă Samsung Galaxy S4 şi ascensiunii puternice a grupului sud-corean LG, dar şi a producătorilor chinezi low-cost Huawei, Lenovo şi ZTE.

Ca volum, Android a înregistrat o creştere de 73,5% a vânzărilor, de la 108 milioane la 187,4 milioane unităţi.

Apple iOS, sistemul de operare prezent pe modelele iPhone, a înregistrat o scădere a cotei de piaţă de la 16,6% la 13,2%, în timp ce volumul livrărilor a urcat cu 20%, de la 26 milioane la 31,2 milioane unităţi.

„Declinul înregistrat de iOS în trimestrul al doilea a fost determinat de evoluţia ciclică a iPhone. Având în vedere că nu a fost lansat niciun produs nou de la debutul iPhone 5, acum aproape un an, cota de piaţă a Apple a fost vulnerabilă la apariţia noilor modele ale companiilor concurente. În următoarea perioadă sunt aşteptate atât un nou iPhone, cât şi o nouă versiune a iOS, astfel că Apple este bine poziţionată să recupereze din cota de piaţă în a doua parte a acestui an”, comentează Ramon Llamas, director de cercetare la IDC, într-un comunicat transmis de companie.

Llamas notează că Windows Phone a depăşit pentru prima dată livrările BlackBerry în primele trei luni ale acestui an, iar trendul a continuat în trimestrul al doilea.

Windows Phone, platforma mobilă dezvoltată de Microsoft, a înregistrat o cotă de piaţă de 3,7% în trimestrul al doilea, în urcare de la 3,1% cu 12 luni în urmă, în timp ce livrările s-au majorat cu 77,6%, de la 4,9 milioane la 8,7 milioane de smartphone-uri.

Principalul motor de creştere al Windows Phone a fost Nokia, care a generat peste 80% din vânzările platformei Microsoft în trimestrul al doilea, se arată în comunicatul IDC.

Fostul lider BlackBerry îşi pierde însă relevanţa, cu o scădere puternică a cotei de piaţă, de la 4,9% la 2,6%, şi un declin de 11,7% al vânzărilor, de la 7,7 milioane la 6,8 milioane de unităţi.

Samsung a livrat în trimestrul al doilea 73,3 milioane de smartphone-uri cu sistem Android, în urcare cu 52,7% faţă de 48 milioane unităţi în aceeaşi perioadă a anului trecut. Totuşi, cota de piaţă a gigantului sud-coreean a scăzut semnificativ în ecosistemul Android, de la 44,4% la 39,1%.

Pe poziţia a doua în topul producătorilor care au adoptat platforma Google se plasează LG, cu 12,1 milioane de terminale livrate, volum dublu faţă de trimestrul al doilea din 2012. Astfel, cota de piaţă a LG pe segmentul telefoanelor Android a urcat de la 5,4% la 6,5%.

Vânzările Lenovo au urcat de 2,3 ori, de la 4,9 milioane la 11,4 milioane de smartphone-uri, compania chineză înregistrând o cotă de piaţă de 6,1% pe piaţa Android.

Huawei a vândut 10,2 milioane de smartphone-uri Android în trimestrul al doilea, în urcare cu 57% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, însă cota de piaţă a grupului chinez în ecosistemul Google a coborât de la 6% la 5,4%, la egalitate cu rivalul local ZTE.

Astfel, ZTE a livrat de asemenea 10,2 milioane de smartphone-uri Android în trimestrul doi, cu 59,4% mai multe faţă de perioada corespunzătoare din 2012, când a avut o cotă de piaţă de 5,9%.

În statele dezvoltate, piaţa smartphone-urilor se apropie rapid de saturaţie, astfel că modelele de top, cu preţuri mari şi marje ridicate de profit, au un potenţial tot mai redus de creştere.

Principalele zone de creştere pentru producători sunt acum pieţele emergente, precum China şi India, unde majoritatea consumatorilor optează pentru modele cu preţuri mai mici. Principalii câştigători în urma acestei tranziţii au fost companiile chineze, reuşind să se adapteze mai uşor cerinţelor datorită modelului de business low-cost.

Zvonurile din piaţă sugerează că Apple pregăteşte pentru următoarea perioadă un iPhone mai ieftin, cu carcasă din plastic, în timp ce Samsung a lansat deja, în 2012 şi 2013, modele „mini” ale vârfurilor de gamă Galaxy S3 şi S4, încercând să atragă clienţi prin propunerea unui brand consacrat la un preţ mai accesibil.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...