Papa aprobă noi măsuri de întărire a supravegherii financiare la Vatican

Papa Francisc a adoptat, joi, noi măsuri vizând supravegherea operaţiunilor şi serviciilor financiare ale Vaticanului, în cadrul cooperării sale cu comitetul de experţi europeni Moneyval, pentru lupta împotriva spălării de bani, relatează AFP.
Economica.net - J, 08 aug. 2013, 15:32
Papa aprobă noi măsuri de întărire a supravegherii financiare la Vatican

Francisc a consolidat printr-un „motu proprio” (un decret papal) funcţiile Autorităţii de Informare Financiară (AIF), înfiinţată în 2010 de către predecesorul său Benedict al XVI-lea, însărcinând-o în special cu evaluarea şi aprobarea tuturor serviciilor de natură financiară, realizate de către diverse instituţii subordonate Vaticanului.

Legile din Vatican au fost extinse asupra ministerelor şi instituţiilor aflate în subordonarea Sfântului Scaun, inclusiv asupra organizaţiilor fără scop lucrativ, cum ar fi Caritas.

În conformitate cu o recomandare a comitetului Moneyval, AIF va realiza o funcţie de „supraveghere prudenţială”, prin evaluarea şi aprobarea tuturor instituţiilor care „desfăşoară activităţi de natură financiară”, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.

De asemenea, a fost instituit un „comitet de securitate financiară”, pentru a coordona activităţile Sfântului Scaun şi ale Vaticanului, în materie de prevenire şi luptă împotriva spălării banilor.

Acest „motu proprio” demonstrează eforturile Papei de a creşte transparenţa la Vatican.

El reprezintă „continuitate şi o uşoară extensiune” în raport cu „motu proprio” adoptat pe 30 decembrie 2010 de către Benedict al XVI-lea, a anunţat purtătorul de cuvânt al Papei, părintele Federico Lombardi.

„Este un instrument care oferă (partenerilor internaţionali, precum Moneyval) asigurări că această cale ne va duce înainte. În prezent, ne confruntăm cu forme mai subtile ale criminalităţii financiare. Trebuie să fim la înălţime, să facem faţă acestor provocări şi să nu rămânem în urmă”, a explicat părintele.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...