Fitch confirmă ratingul Bucureştiului la ‘BBB minus’, cu perspectivă stabilă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat calificativul pentru datoriile pe termen lung în valută atribuit oraşului Bucureşti la 'BBB minus' şi ratingul pentru datoriile pe termen lung în monedă locală la 'BBB', ambele cu perspectivă stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Calificativul pe termen scurt a fost confirmat la 'F3'.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 06:53
Fitch confirmă ratingul Bucureştiului la 'BBB minus', cu perspectivă stabilă

Confirmarea ratingurilor reflectă profilul economic şi financiar al Bucureştiului, care este mult peste media naţională, performanţa operaţională solidă şi nivelul moderat al datoriei. De asemenea, reflectă ciclicitatea volatilă a taxelor, necesităţile ridicate de investiţii şi riscurile ridicate legate de refinanţare.

Perspectiva stabilă reflectă aşteptările Fitch privind continuarea performanţei bugetare solide şi a nivelului moderat al datoriei. Fitch estimează că nu va creşte datoria Bucureştiului în 2013 şi 2014 iar PIB-ul va continua să se îmbunătăţească în 2013, deşi într-un ritm moderat.

Economia României a crescut cu doar 0,7% în 2012 iar Fitch se aşteaptă la un avans mai ridicat în 2013, de 1,2%, sub media de 1,6% înregistrată în 2007-2011.

Fitch avertizează că Bucureştiul se confruntă cu un risc ridicat de refinanţare, când vor ajunge la scadenţă obligaţiunile în valoare de 500 milioane de euro, în 22 iunie 2015. Oraşul intenţionează să efectueze câteva împrumuturi până atunci, pentru a refinanţa împrumuturile, dar încă nu există planuri finalizate. Mai mult, Primăria vrea să obţină o exceptare de la legea care prevede că plăţile din serviciul datoriilor nu pot depăşi 30% din media veniturilor unui oraş în ultimii trei ani. În plus, datoria Bucureştiului este expusă riscului de schimb valutar, în special în euro şi dolari.

Menţinerea performanţelor operaţionale solide, prin care o mare parte din finanţarea investiţiilor este asigurată din resurse interne, şi un nivel al datoriilor sub 100% din veniturile actuale va fi un factor pozitiv pentru ratingul Bucureştiului, care este la nivelul ratingului suveran al României. În schimb, planurile neclare de refinanţare, pentru când vor ajunge la scadenţă obligaţiunile, vor fi un factor negativ pentru calificativul oraşului.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...