Brokerii se pregătesc pentru o eventuală revenire a Greciei la drahmă

În urma zvonurilor conform cărora Grecia va renunţa la moneda euro, ICPA PIc, cel mai mare broker de tranzacţii între bănci, şi-a pregătit platforma electronică pentru cazul în care drahma grecească revine în curs ca monedă naţională.
Economica.net - mar, 06 dec. 2011, 14:56

Conform SFgate.com, o sursă din interiorul companiei a confirmat faptul că au testat câteva tipuri de schimburi valutare care conţineau drahme, în urma solicitării acestui lucru de către clienţi.

O altă companie, Bloomberg LP, care se ocupă cu vânzarea sistemelor financiare de tranzacţionare, a cercetat şi a testat mai multe variante posibile pentru o revenire la drahma grecească şi totodată o despărţire de zona euro.

„Când şi dacă Grecia ia această decizie, noi suntem pregătiţi”, susţine unul dintre decidenţii companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară creştere faţă de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit......
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac ...
Dosar Călin Georgescu - Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu intenţiona să ceară azil politic în Italia, ...