Berceanu: De bine, de rău, PDL a scos la iveală cazurile de corupţie

Fostul ministru al transporturilor, senatorul PDL Radu Berceanu admite că în instituţiile conduse de democrat-liberali există corupţie. Berceanu afirmă, însă, că şi înaintea venirii PDL la putere existau corupţi în instituţiile statului, iar partidul său are meritul de a mai fi scos la iveală dintre ei.
Economica.net - mar, 06 dec. 2011, 17:38

Berceanu susţine că ar fi util câte un mecanism de control intern în fiecare instituţie, întrucât acest mecanism ar putea favoriza reducerea corupţiei.

„Ar fi corect ca în diverse instituţii, dacă ar fi un fel de sistem de ăsta intern (de control intern,n.r.), ar avea un dublu rol. Pe de o parte, ştiind că există un astfel de mecanism, probabil că s-ar mai frâna din faptele de corupţie şi pe de altă parte s-ar mai scoate la iveală din alte cazuri. Noi (PDL,n.r.), de bine de rău, de o bună bucată am tot scos la iveală astfel de cazuri şi nu cred că poate să spună cineva că înainte ele nu existau”, a declarat Berceanu la România TV.

Întrebat de ce cazurile de corupţie nu au fost scoase la iveală mai devreme, Berceanu a motivat că „pentru că acum a venit vremea. S-au pus la punct diverse mecanisme în justiţie, DNA, procuratură şi aşa mai departe”.

Te-ar mai putea interesa și
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară creştere faţă de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit......
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac ...
Dosar Călin Georgescu - Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu intenţiona să ceară azil politic în Italia, ...