Un bărbat este cercetat penal după ce concubina lui în vârstă de 15 ani a născut

Un bărbat de 22 de ani din judeţul Prahova este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, după ce concubina acestuia a născut, luni, în maternitatea Spitalului Municipal din Câmpina, potrivit Mediafax.
Economica.net - mar, 06 dec. 2011, 18:33

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe nunele unui bărbat de 22 de ani, după ce concubina acestuia, în vârstă de 15 ani, a născut în Spitalul Municipal din Câmpina.

Oamenii legii au aflat despre acest caz după ce, luni, reprezentanţii Spitalului Municipal Câmpina au anunţat că la această unitate medicală s-a prezentat o fată de 15 ani, care a născut prin operaţie cezariană.

Tatăl copilului a fost identificat şi a spus că de zece luni trăieşte în concubinaj cu tânăra mamă şi că ştia că aceasta este minoră. Mai mult, în timpul anchetei, poliţiştii au aflat că părinţii fetei ştiu despre relaţia celor doi şi sunt de acord cu aceasta.

Poliţia continuă cercetările în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară creştere faţă de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit......
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Dosar Călin Georgescu – stenograme. Georgescu voia să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac ...
Dosar Călin Georgescu - Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu intenţiona să ceară azil politic în Italia, ...