Acţiunile Gabriel Resources au potenţial de creştere de 50%, spun analiştii

Preţul ţintă al acţiunilor Gabriel Resources este cu 50% mai mare decât preţul cotat la Bursa din Toronto, potrivit analiştilor consultaţi de Thompson Reuters şi citaţi de casa de brokeraj Tradeville. Compania a fost înfiinţată în scopul exploatării zăcămintelor de aur de la Roşia Montană.
Adrian N. Ionescu - mar, 27 aug. 2013, 14:02
Acţiunile Gabriel Resources au potenţial de creştere de 50%, spun analiştii

Preţul acţiunilor Gabriel Resources (GBU) ar putea creşte până la 2,5 dolari canadieni, în următoarele 12 luni, cu 50% mai mult decât preţul actual cotat la Bursa din Toronto, potrivit mediei estimărilor consultaţi de Thomson Reuters, citată de casa de brokeraj Tradeville.

„Acţiunile Gabriel Resources (GBU) se tranzacţionează momentan în apropierea unor minime multianuale, corectându-se puternic în preajma crahului aurului din luna aprilie, însă considerăm că aceste cotaţii nu integrează conjunctura politică favorabilă, respectiv semnele că autorităţile se îndreaptă spre o aprobare a proiectului în următoarele luni“, scrie Georgiana Androne, analist la Tradeville.

Astfel că, „în aşteptarea introducerii proiectului de lege specială privind Roşia Montană pe ordinea de zi în Parlament, titlurile GBU pot urca, iar un eventual vot pozitiv poate determina o evoluţie exponenţiala a acestora“, mai spune analistul de la Tradeville.

Gabriel Resources controlează peste 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), respectiv din rezervele totale ale acesteia, estimate la 10 milioane uncii de aur şi 47 de milioane uncii de argint (o uncie de aur = 31,1034 grame).

Proiectul ale o „valoare indicativă cuprinsă între 865 milioane şi 2.5 miliarde USD“, potrivit Tradeville.
Gabriel Resources nu a raportat până acum venituri, compania RMGC aşteptând eliberarea certificatului de mediu şi aprobarea planului de urbanism pentru a putea demara lucrările.

Cotaţiile aurului şi ale argintului îşi revin din minimele ultimilor trei ani, „ceea ce favorizează sectorul producătorilor de metale preţioase. După ce a pierdut peste jumătate din capitalizare faţă de maximele din 2011, aceştia pot beneficia de pe urma perceptiei revenirii inflaţiei în economiile dezvoltate, dat fiind că principalele bănci centrale menţin aproape de zero dobânzile pe termen scurt “, mai spune raportul Tradeville.

Autorităţile române „au făcut eforturi în ultimele luni pentru deblocarea proiectului, semnalând creşterea sanselor pentru primirea aprobărilor“, remarcă Tradeville.

Roşia Montană a fost inclusă în planul naţional de investitii publicat de guvern la începutul lunii iulie şi se aşteaptă rezultatul negocierilor privind creşterea participaţiei statului în proiect la circa
25%, iar a redevenţelor de la 4% la 6%.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze, nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Analiştii fac estimări de preţ ţintă pentru cel mult următoarele 12 luni, cercetând activele companiei şi comparându-le cu performanţele altor companii similare.

Estimările de preţ ţintă nu sunt decât repere, şi nu sugestii, chiar dacă sunt denumite recomandări. Sunt, de obicei, modificate mai devreme de 12 luni, pentru că intervin schimbări relevante în evoluţia performanţelor companiei.

Nici autorii estimărilor şi nici ECONOMICA.NET nu-şi asumă răspunderea pentru rezultatele deciziilor de investiţii, luate de investitori, în funcţie de propriul profil de risc.

Te-ar mai putea interesa și
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook şi alte produse, funcţionează din nou în mod normal, punând capăt unei......
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la ...