„În această dimineaţă, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie la intersecţia dintre Calea 13 Septembrie şi Şoseaua Progresului, în care au fost implicate două tramvaie. În urma accidentului de circulaţie, un pasager în vârstă de 40 de ani a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, conducătorii celor două tramvaie au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind „zero”.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Pe durata efectuării cercetării locului faptei, traficul rutier a fost restricţionat pe Calea 13 Septembrie, ambele sensuri de deplasare, segmentul de drum cuprins între şos. Panduri şi str. Mihail Sebastian.
Traficul a fost reluat în zonă, la fel și circulația tramvaielor, la acest moment.
Potrivit informațiilor preliminare, accidentul ar fi fost provocat de o defecțiune la macazul electric din intersecție, pus în funcțiune în urmă cu doar câteva zile, potrivit Digi24.
Acesta nu ar fi răspuns comenzilor transmise de vatman, iar unul dintre tramvaie ar fi schimbat direcția de mers. Cele două garnituri ar fi trebuit să circule în paralel, însă schimbarea neașteptată a macazului a făcut ca unul dintre tramvaie să intre pe linia celuilalt, care venea din sens opus.
Impactul a fost frontal, iar ambele vehicule au suferit avarii importante.