Florin Costea, out de la Steaua la iarnă. Vezi explicaţia lui Becali

Mai e puţin până când fotbalul românesc intră în vacanţă, iar finanţatorul Stelei se gândeşte deja la mutările pe care le va face în iarnă pe piaţa transferurilor.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 07:21

Steaua se va despărţi, foarte probabil, de Florin Costea în pauza competiţională de iarnă, dar s-ar putea întări cu Lucian Sânmărtean şi Wesley Lopes, de la FC Vaslui. Cel puţin aşa anunţă Gigi Becali.

De la venirea la Steaua, Florin Costea a fost un „copil problemă”. S-a certat cu toată lumea şi, spune Becali, îl strică şi pe fratele lui, Mihai, fotbalist în care finanţatorul stelist are mare încredere, chiar dacă mai are de crescut.

„Cred că Florin va pleca pentru că nu poate juca titular împreună cu fratele lui. I-am spus că aici nu e Craiova, să facă numai ce vrea el. Florin îl influenţează negativ pe Mihai. E mai bine să fie separaţi, atunci n-ar mai avea tupeul ăsta. Vreau să-i despart, iar Mihai o să ajungă superfotbalist. Eu am încredere în ăsta mic, e mai cuminte, dar când e cu Florin devine obraznic. Singur, eşti obligat să fii în grup. Mi-au zis oameni din galerie că ei chiar au vrut să se împace cu Mihai după ce a dat gol, dar el n-a venit la final”, a spus Becali, la GSP TV.

Totuşi, finanţatorul stelist ar fi dispus să renunţe chiar şi la Mihai Costea, dacă va primi o sumă consistentă: „Sunt dispus să-l vând chiar şi pe Mihai, am cerut 1,1 milioane de euro pe el, dar aş vrea să mai rămână la Steaua!”.

Gigi Becali nu se gândeşte numai la jucători pe care îi va ceda, ci şi la cei pe care ar dori să-i aducă în Ghencea. Una dintre principalele ţinte ale finanţatorului este Lucian Sânmărtean, jucător care trăieşte o a doua tinereţe la FC Vaslui, club cu care tocmai şi-a prelungit contractul. Sânmărtean a mai fost dorit la Steaua şi în trecut, însă părţile nu s-au înţeles la bani.

Tot de la Vaslui Becali ar vrea să-l ia pe golgheterul Wesley, dar şi pe fundaşul dreapta Jivko Milanov şi spune că a făcut deja o ofertă pentru ei.

Totuşi, patronul moldovenilor, Adrian Porumboiu, exclude varianta plecării celor trei şi a pus declaraţiile lui Becali pe seama euforiei provocate de victoria Stelei cu Dinamo. În plus, este exclus ca FC Vaslui să se despartă de unii dintre cei mai buni jucători în eventualitatea unei calificări în primăvara europeană.

Te-ar mai putea interesa și
UE afirmă că va reacţiona „ferm” la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial
UE afirmă că va reacţiona „ferm” la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial
Uniunea Europeană va reacţiona "ferm" la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial încheiat vara trecută, a avertizat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene,......
Zelenski cere Uniunii Europene un „plan B” pentru a finanţa #Ucraina, în faţa veto-ului opus de Orban
Zelenski cere Uniunii Europene un „plan B” pentru a finanţa #Ucraina, în faţa veto-ului opus de Orban
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să elaboreze un "plan B" pentru a finanţa Ucraina, ...
Armata americană „nu este pregătită” să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz
Armata americană „nu este pregătită” să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz
Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat joi că armata "nu este pregătită" în acest moment să escorteze ...
Armata israeliană anunţă că a lovit o instalaţie în Iran, utilizată pentru producerea de arme nucleare
Armata israeliană anunţă că a lovit o instalaţie în Iran, utilizată pentru producerea de arme nucleare
Armata israeliană a anunţat joi că a bombardat o instalaţie în Iran, care - potrivit ei - era utilizată pentru producerea ...