Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai puternice incendii de pădure de la începutul înregistrărilor comune în 2006

Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai grave incendii forestiere în această perioadă a anului de la debutul înregistrărilor comune, în 2006, a precizat joi Comisia Europeană, potrivit DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 18 aug. 2022, 17:00
Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai puternice incendii de pădure de la începutul înregistrărilor comune în 2006

”Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, anul acesta până în prezent au ars peste 700.000 de hectare”, a spus Janez Lenarcic, comisar european pentru gestionarea crizelor, într-un comunicat.

Franţa şi Spania se numără printre statele cele mai grav afectate anul acesta.

Franţa a pierdut până acum anul acesta din cauza incendiilor de pădure o suprafaţă dublă în comparaţie cu 2021, Spania, o suprafaţă de peste trei ori mai mare, potrivit cifrelor UE.

De la începutul verii, cinci state au lansat apeluri către alte state UE pentru a primi sprijin în stingerea incendiilor, potrivit Comisiei.

Drept urmare, aproape 370 de pompieri, 29 de aeronave şi opt elicoptere au fost mobilizate pe teritoriul Europei pentru a răspunde la situaţii de urgenţă.

În plus, 150 de pompieri din Bulgaria, România, Germania, Franţa, Finlanda şi Norvegia au fost mobilizaţi în Grecia în iulie şi august pentru a veni în sprijinul pompierilor locali.

După sezoane de incendii deosebit de devastatoare în ultimii ani, Uniunea Europeană a depus eforturi pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile de a răspunde la incendii masive mai rapid şi la nivel transfrontalier.

Statele Uniunii Europene pot solicita sprijin în combaterea incendiilor de pădure prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, o platformă ce coordonează şi distribuie resurse de urgenţă.

Sursa foto: Newsbook.com.mt

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că vrea să rezolve problema Cubei înainte de a-şi încheia mandatul, relatează vineri dpa....
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea ...
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
UPDATE - Rusia a doborât în cursul nopţii 1.198 de drone ucrainene, a anunţat vineri Ministerul Apărării rus, un atac ...
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Șoselele din spectaculoasa zonă de coastă a Portugaliei au găzduit testul internațional al celei de a doua generații ...