Polonia confirmă planuri ambiţioase de înarmare şi aviaţia sa militară începe să patruleze în spaţiul aerian al Slovaciei

Avioane ale forţelor aeriene poloneze încep de joi să patruleze în spaţiul aerian al Slovaciei, ţară care-şi retrage avioanele de vânătoare ruseşti MIG-29, ce ar urma să fie transferate Ucrainei, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 01 sept. 2022, 17:34
Polonia confirmă planuri ambiţioase de înarmare şi aviaţia sa militară începe să patruleze în spaţiul aerian al Slovaciei

Potrivit unui comunicat oficial citat de agenţia EFE, această misiune a aviaţiei militare poloneze va dura până la sfârşitul anului viitor şi vor fi folosite, prin rotaţie, două avioane F-16 şi două MIG-29, scrie Agerpres.

Conform unui acord anunţat sâmbătă, Polonia şi Republica Cehă vor ajuta Slovacia în supravegherea spaţiului său aerian până când această ţară va primi cele 14 avioane F-16 comandate din SUA şi care vor înlocui vechea flotă de MIG-29.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez a confirmat joi că Polonia intenţionează să cumpere un număr încă nedeterminat de lansatoare multiple de rachete sud-coreene Chunmoo, în timp ce negociază cu SUA achiziţia a circa 500 de sisteme HIMARS din aceeaşi categorie de arme, scrie Agerpres.

Ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a declarat anterior că planurile de achiziţie a sistemelor HIMARS ”ţin cont de capacităţile de producţie ale industriei americane şi de nevoile armatei SUA”, astfel că, deşi Varşovia doreşte să primească urgent aceste arme, ”livrările vor fi eşalonate în timp”.

Guvernul polonez doreşte de asemenea ca forţele terestre ale armatei sale să devină ”cele mai mari şi mai puternice din Europa”, conform unei declaraţii a ministrului Blaszczak. În acest scop a semnat recent acorduri pentru cumpărarea a 250 de tancuri americane Abrams, plus alte 116 tancuri de acelaşi fel la mâna a doua, 776 de vehicule de luptă ale infanteriei, 26 de blindate de recuperate, 17 pontoane şi un mare număr de piese de artilerie, potrivit Agerpres.

Conform presei americane specializate în domeniul apărării, în anul 2030 Polonia ar urma să dispună de mai multe tancuri decât au împreună Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Belgia.

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că vrea să rezolve problema Cubei înainte de a-şi încheia mandatul, relatează vineri dpa....
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea ...
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
UPDATE - Rusia a doborât în cursul nopţii 1.198 de drone ucrainene, a anunţat vineri Ministerul Apărării rus, un atac ...
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Șoselele din spectaculoasa zonă de coastă a Portugaliei au găzduit testul internațional al celei de a doua generații ...