Companiile Stellantis și Renault își vor sista parțial producția în uzinele lor din Spania din cauza lipsei de semiconductori

Constructorii auto Stellantis şi Renault vor opri, parţial, producţia la uzinele lor din Spania în următoarele zile şi săptămâni, pentru că problemele create de lipsa de semiconductori nu au fost încă rezolvate, au declarat vineri pentru Reuters doi reprezentanţi sindicali, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 16 sept. 2022, 16:40
Companiile Stellantis și Renault își vor sista parțial producția în uzinele lor din Spania din cauza lipsei de semiconductori

Criza mondială de cipuri, creată de perturbarea lanţurilor de aprovizionare şi explozia cererii după pandemie, a devastat sectorul automotive şi multe companii au fost nevoite să oprească, temporar, producţia.

Două uzine Renault din regiunea Castilia şi Leon vor fi oprite temporar, una oprind complet activitatea în cursul zilei de sâmbătă şi cealaltă anulând o parte din ture timp de mai multe zile în cursul acestei săptămâni şi în săptămâna următoare, a declarat un reprezentant al sindicatului CCOO.

Similar, la uzina Stellantis de la Vigo, nord-vestul Spaniei, compania a decis să elimine turele de noapte pentru zilele de sâmbătă şi duminică.

„Au oprit producţia timp de 15 zile în februarie. Problemele de aprovizionare ar putea însemna noi opriri în orice moment”, a declarat un reprezentant sindical de la Stellantis pentru Reuters.

În ultimele luni, ambele companii au oprit producţia de mai multe ori în Spania.

În mod normal, Renault are capacitatea de a asambla 580.000 de automobile pe an în Spania. Uzinele Renault din Spania produc autovehicule şi componente mecanice, şi, conform companiei, reprezintă 1,5% din Produsul Intern Brut naţional şi asigură 5% din exporturi.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Războiul din Iran îngroapă companiile aeriene. Firmele de profil și-au revizuit estimările de profit
Războiul din Iran îngroapă companiile aeriene. Firmele de profil și-au revizuit estimările de profit
Companiile aeriene din întreaga lume şi-au revizuit, la jumătate, estimările de profit pentru 2026, invocând conflictul din Orientul Mijlociu, care a scumpit combustibilul, a perturbat......
Anunț SF de la Open AI! ChatGPT trece la un alt nivel și devine superaplicație: Va face mai mult decât să răspundă. Ce lucruri incredibile va putea face
Anunț SF de la Open AI! ChatGPT trece la un alt nivel și devine superaplicație: Va face mai mult decât să răspundă. ...
OpenAI pregătește cea mai mare transformare de până acum pentru ChatGPT, cu planuri de a-l transforma într-o „super ...
Ce rezultate au avut anul trecut cei mai mari latifundiari ai țării. Clasament
Ce rezultate au avut anul trecut cei mai mari latifundiari ai țării. Clasament
Producțiile foarte bune de anul trecut au permis celor mai mari ferme din România să-și crească afacerile, iar unora ...
Ultima oră. S-a dat cea mai mare amendă din istoria României. 10 bănci vor plăti peste 700 de milioane de euro pentru manipularea ROBOR-Consiliul Concurenței
Ultima oră. S-a dat cea mai mare amendă din istoria României. 10 bănci vor plăti peste 700 de milioane de euro pentru ...
Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru ...