Dacia Spring, pe primele locuri din Europa în clasamentul înmatriculărilor de mașini electrice

Marșul forțat al modelului electric Dacia Spring a continuat și în august, creșterea față de aceeași lună din 2021 fiind de 894%.
Robert Stan - joi, 06 oct. 2022, 10:18
Dacia Spring, pe primele locuri din Europa în clasamentul înmatriculărilor de mașini electrice

Raportul JATO Dynamics cu privire la înmatriculările de mașini noi în Europa în luna august arată că liderul clasamentului mașinilor 100% electrice a fost Tesla Model Y, model înmatriculat în 6.935 de exemplare.

Pe locul secund în segmentul electricelor (BEV) s-a clasat Volkswagen ID.4, cu 5.583 de unități, iar a treia treaptă a podiumului a fost ocupată de Skoda Enyaq, cu 4.394 de unități.

Clasamentul este completat de Fiat 500e, care a fost cumpărat în 3.992 de exemplare, în timp ce locul cinci este ocupat de Dacia Spring. Modelul mărcii românești, parte a grupului Renault, a fost înmatriculat în august 2022 de 3.699 de europeni.

Dincolo de poziția în Top 5, micul vehicul electric produs în China se poate lăuda cu cea mai mare creștere față de august 2021 dintre toate modelele aflate în Top. Astfel, dacă Model Y a înregistrat un avans cu 98%, ID.4 cu 20%, Enyaq cu 23%, iar 500e cu 26%, înmatriculările modelului Dacia Spring au crescut cu nu mai puțin de 894%.

Un model Dacia face furori și în clasamentul general al lunii august. Dacia Sandero ocupă un merituos loc 3, grație înmatriculării a 14.830 de unități. Modelul mărcii românești a fost depășit doar de Volkswagen T-Roc (15.953 unități) și de Peugeot 208 (15.146 unități).

În segmentul hibridelor cu încărcare la priză (PHEV), lider a fost Ford Kuga, vehicul înmatriculat în 3.721 de exemplare. Pe locurile următoare s-au clasat, în ordine, Hyundai Tucson (2.504 unități), Kia Sportage (2.177 unități), Lynk & Co 01 (2.090 unități) și BMW X5 (2.013 unități).

În acest context, trebuie remarcat faptul că, din datele JATO rezultă că înmatriculările de vehicule electrificate (BEV și PHEV) și-au pierdut avânt în august față de lunile anterioare. În timp ce înmatriculările de vehicule alimentate cu benzină au crescut cu 6%, până la 422.659 de unități, volumul de vehicule hibride cu încărcare la priză a crescut cu doar 3,2%, până la 157.075 de unități, iar cel al mașinilor pur electrice (BEV) a crescut cu 11%.

Este interesant și faptul că 20% dintre toate mașinile 100% electrice înmatriculate în august au fost produse în China – a doua țară de origine ca popularitate, după Germania, cu 28%. Luna trecută, înmatriculările BEV-urilor fabricate de chinezi au crescut cu 78% în comparație cu august 2021, în timp ce cele produse în Europa s-au majorat cu doar 17%.

„Creșterea rapidă a înmatriculărilor de vehicule electrice asamblate în China este un indicator timpuriu al modului în care, mai devreme sau mai târziu, acestea vor juca un rol cheie pe piața globală”, consideră Felipe Munoz, analist al JATO Dynamics.

Aproape jumătate dintre mașinile electrice fabricate în China și vândute în Europa au aparținut mărcii Tesla, în timp ce Dacia Spring și mai multe modele MG au contribuit și ele la total. În august, doar 18% dintre vehiculele electrice fabricate în China și înmatriculate în Europa au fost vândute sub un brand chinezesc, restul purtând mărci europene, asiatice (exclusiv China) sau americane.

Te-ar mai putea interesa și
BERD și APS preiau credite neperformante de 400 de milioane de euro de la fosta Piraeus Bank România
BERD și APS preiau credite neperformante de 400 de milioane de euro de la fosta Piraeus Bank România
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și APS, una dintre cele mai importante firme de gestionare a creditelor neperformante (NPL) din Europa, cumpără un portofoliu de......
UE prelungește cadrul temporar ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor
UE prelungește cadrul temporar ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor
Un cadru temporar ce permite statelor din UE să acorde mai uşor importante ajutoare publice întreprinderilor agricole ...
Gazprom a raportat pierdere de 7 miliarde de dolari în 2023, ca urmare a reducerii livrărilor către Europa
Gazprom a raportat pierdere de 7 miliarde de dolari în 2023, ca urmare a reducerii livrărilor către Europa
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu ...
Veniturile Norvegiei din petrol și gaze au scăzut masiv, ca urmare a scăderii prețurilor
Veniturile Norvegiei din petrol și gaze au scăzut masiv, ca urmare a scăderii prețurilor
Norvegia a înregistrat ăn primul trimestru  încasări din participațiile sale la zăcămintele de petrol și gaze offsahore ...