Renault şi Nissan confirmă discuţiile privind viitorul parteneriatului lor

Producătorul auto francez Renault şi partenerul său nipon Nissan au anunţat luni că au avut "discuţii încrezătoare" privind viitorul alianţei lor, adăugând că Nissan ia în considerare investiţii în viitoarea divizie a Renault din domeniul vehiculelor electrice, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 10 oct. 2022, 12:00
Renault şi Nissan confirmă discuţiile privind viitorul parteneriatului lor

„Companiile continuă să realizeze îmbunătăţiri structurale pentru a asigura sustenabilitatea operaţiunilor şi a guvernanţei alianţei. Orice noi informaţii vor fi date publicităţii la momentul potrivit, de către membrii alianţei”, se arată în declaraţia comună a Renault şi Nissan, scrie Agerpres.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că Nissan face presiuni asupra partenerului francez să-şi reducă participaţia în grupul nipon cât mai mult posibil, ideal până la 15%, şi ar putea lua în considerare obţinerea de fonduri pentru a răscumpăra acele acţiuni.

Luni dimineaţa, acţiunile Renault au urcat cu 5%, cea mai bună performanţă în indicele principal CAC-40 al Bursei de la Paris.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, urmează să aibă o reuniune cu analiştii şi investitorii în data de 8 noiembrie, ocazie cu care este aşteptat să ofere noi informaţii cu privire la strategia grupului, inclusiv detalii cu privire la planul de a crea o divizie specializată pe producţia de vehicule electrice, denumită intern cu numele de cod „Ampere”, separată de divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, denumită intern sub numele de cod „Horse”.

Renault vrea ca Nissan să fie acţionar la divizia sa de automobile electrice, la care grupul francez vrea să păstreze un pachet de cel puţin 51%. Pentru divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, Renault are în vedere crearea unei noi entităţi cu Aurobay, un joint venture între Volvo Car AB şi grupul chinez Zhejiang Geely Holding Group, precum şi cu alţi investitori.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...