Constantinos Herodotou, membru al boardului BCE: Zona euro nu se confruntă cu o spirală salarii-prețuri, dar Banca trebuie să fie atentă la majorarea salariilor

Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să majoreze de mai multe ori dobânzile pentru a contracara inflaţia, dar instituţia vizează preţurile pe termen mediu şi deciziile sale ar putea avea nevoie de până la 18 luni pentru a avea influenţă, a afirmat marţi Constantinos Herodotou (foto), membru în Consiliul guvernatorilor BCE, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 oct. 2022, 21:01
Constantinos Herodotou, membru al boardului BCE: Zona euro nu se confruntă cu o spirală salarii-prețuri, dar Banca trebuie să fie atentă la majorarea salariilor

Herodotou, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Ciprului, a declarat la Nicosia că, deşi BCE trebuie să fie atentă la majorarea salariilor, provocată de inflaţie, încă nu sunt semne ale spiralei salarii-preţuri.

Într-un raport publicat recent de Fondul Monetar Internaţional (FMI) se arată că spiralele salarii-preţuri susţinute sunt rare la nivel istoric, iar recentele majorări de dobânzi de către băncile centrale vor ajuta probabil ca aşteptările inflaţioniste ridicate să nu se agraveze.

Dinamicile creşterilor de salarii şi preţuri în 2020 şi 2021 au fost determinate de şocurile „neobişnuit de ridicate” provocate de pandemia de COVID-19, spre deosebire de episoadele din trecut, provocate de evoluţiile economice mai convenţionale, se arată în raport.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în septembrie – 10% – cu mult peste ţinta BCE, de 2%, ceea ce menţine presiunile asupra instituţiei cu sediul la Frankfurt să opteze pentru o nouă majorare semnificativă a costului creditului în octombrie, apreciază analiştii.

Un alt membru în Consiliul guvernatorilor BCE, Gabriel Makhlouf, a explicat că şi în cazul în care zona euro se confruntă cu recesiunea, majorarea dobânzilor rămâne absolut necesară, deoarece inflaţia persistent ridicată afectează economia şi stabilitatea.

„Zona euro se confruntă cu o combinaţie dificilă de inflaţie ridicată şi creştere economică redusă, inclusiv posibilitatea unei recesiuni tehnice”, a declarat la Nicosia Makhlouf, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Irlandei.

Acesta a adăugat: „Istoria ne învaţă că aceste probleme vor fi doar exacerbate dacă întârziem luarea deciziilor, iar majorarea dobânzilor este absolut necesară, pentru că inflaţia persistentă are efecte negative asupra stabilităţii macroeconomice”.

Sursa foto: Centralbank.cy

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...