Bursa a deschis în creştere uşoară, pe un rulaj redus

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere uşoară, cu 0,21%, în contrast cu bursele europene, însă jucătorii au transferat volume de acţiuni reduse, în valoare de doar 225.000 lei.
Economica.net - mie, 18 sept. 2013, 08:19
Bursa a deschis în creştere uşoară, pe un rulaj redus

După prima jumătate de oră de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, avansa cu 0,17%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se situa cu 0,31% peste nivelul de marţi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,56%.

Indicele extins BET-XT a urcat cu 0,26% în primele minute de tranzacţionare, iar indicele extins BET-BK a avansat cu 0,21%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Bursele europene au deschis miercuri tot în urcare uşoară, în aşteptarea unei decizii a Rezervei Federale a Statelor Unite privind reducerea programului de relaxare cantitativă.

Te-ar mai putea interesa și
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii și partenerii comerciali, cărora le solicită discounturi speciale......
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete, precum indezarea pensiilor
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor ...
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. Am stabilit organizarea unei verificări în teren pentru a găsi cauzele
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. ...
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat luni că, împreună cu inginerii Apa Nova, va fi organizată o verificare ...