Cereale ucrainene: JCC confirmă că nu au fost aprobate mişcări de nave pentru duminică

Centrul Comun de Coordonare (JCC), responsabil cu supervizarea acordului internaţional privind exporturile de cereale, semnat în vară, a anunţat că pentru ziua de duminică nu a fost aprobată nicio mişcare de nave pentru transportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, transmite AFP, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 30 oct. 2022, 09:46
Cereale ucrainene: JCC confirmă că nu au fost aprobate mişcări de nave pentru duminică

‘Nu a fost găsit un acord comun la JCC cu privire la mişcările de ieşire şi de intrare a cargourilor pe 30 octombrie’, a spus Centrul într-un comunicat emis în cursul nopţii, după ce Rusia, invocând un atac cu drone împotriva navelor sale, şi-a suspendat participarea la acordul semnat la 22 iulie la Istanbul, transmite Agerpres.

JCC, care reuneşte delegaţi din Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU la Istanbul, precizează că a fost informat de Rusia despre ‘preocupările’ acesteia privind ‘securitatea cargourilor’, pe care le-a transmis delegaţiilor turcă şi ucraineană.

‘Coordonatorul ONU pentru Iniţiativa privind cerealele în Marea Neagră, Amir Abdullah, a fost notificat astăzi (29 octombrie) de către delegaţia rusă pe lângă JCC despre preocupările acesteia cu privire la securitatea mişcărilor navelor comerciale’, a scris JCC, conform Agerpres.

‘Dl. Abdullah a adus (aceste preocupări) în atenţia delegaţiilor turcă şi ucraineană’, adaugă comunicatul.

Ankara nu a reacţionat oficial după acest anunţ.

Turcia nu a fost înştiinţată oficial de Rusia cu privire la retragerea sa din acordul internaţional privind exporturile de cereale, a declarat sâmbătă o sursă de securitate pentru AFP.

‘JCC examinează recentele evoluţii, evaluându-le impactul asupra operaţiunilor şi discută despre viitoare etape’, a indicat sursa.

Nouă nave au putut trece sâmbătă prin coridorul maritim din Marea Neagră şi ‘mai mult de zece’ sunt pregătite să o facă, în cele două sensuri, precizează JCC.

Acordul de la Istanbul prevede în special inspectarea navelor comerciale care trec prin Strâmtoarea Bosfor în cele două sensuri, fără şi cu încărcătură, de către cinci echipe compuse din doi inspectori ruşi, doi ucraineni, doi turci şi doi delegaţi ai ONU.

Acordul, intrat în vigoare la 1 august, a permis exportarea din porturile ucrainene a peste 9 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole, potrivit JCC, care a numărat în această săptămână, în largul Istanbulului, peste 170 de nave care aşteptau să fie inspectate, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că vrea să rezolve problema Cubei înainte de a-şi încheia mandatul, relatează vineri dpa....
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea ...
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
UPDATE - Rusia a doborât în cursul nopţii 1.198 de drone ucrainene, a anunţat vineri Ministerul Apărării rus, un atac ...
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Șoselele din spectaculoasa zonă de coastă a Portugaliei au găzduit testul internațional al celei de a doua generații ...