ANRE a aprobat Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport al Gazelor Naturale 2022-2031

Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport al Gazelor Naturale (PDSNT) pentru perioada 2022-2031 a fost aprobat marţi în şedinţa Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, iar valoarea totală estimată a lucrărilor de investiţii cuprinse în acest plan este de aproximativ 3,6 miliarde de euro, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 01 nov. 2022, 22:15
ANRE a aprobat Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport al Gazelor Naturale 2022-2031

„Astăzi, în cadrul şedinţei Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, am aprobat Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport al Gazelor Naturale (PDSNT) pentru perioada 2022-2031, elaborat de operatorul de transport şi de sistem al gazelor naturale SNTGN Transgaz S.A., în conformitate cu obligaţiile sale legale în vigoare. Acest plan este unul ambiţios şi cuprinde o serie de lucrări majore de dezvoltare a interconexiunilor sistemului românesc în cadrul sistemului european, cât şi lucrări de extindere în vederea racordării de noi utilizatori, lucrări de modernizare a sistemului naţional de transport (SNT), lucrări pentru asigurarea siguranţei şi securităţii în funcţionarea SNT. Cele mai importante obiective din acest plan au în vedere dezvoltarea sistemului pentru preluarea gazelor naturale din Marea Neagră, extinderea sistemului de transport care să permită racordarea sistemelor de distribuţie ale localităţilor realizate prin Programul Naţional Anghel Saligny, precum şi asigurarea capacităţii de transport către Republica Moldova”, susţine Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform documentului, valoarea totală estimată a lucrărilor de investiţii pentru dezvoltarea SNT cuprinse în PDSNT 2022-2031 este de aproximativ 3,6 miliarde euro, iar finanţarea va fi asigurată în cea mai mare parte din surse proprii şi împrumuturi, dar şi din fonduri europene atrase, nerambursabile.

În planul de dezvoltare a SNT sunt incluse şi investiţiile aferente înmagazinării gazelor naturale pentru asigurarea de către operatorii de înmagazinare a creşterii capacităţilor şi a flexibilităţii depozitelor subterane, precizează ANRE.

„În decizia de aprobare, am solicitat SNTGN Transgaz S.A. să realizeze în perioada următoare studii şi proiecte pilot prin care să stabilească condiţiile pentru tranziţia către mixul gaze-hidrogen, în conformitate cu strategia europeană”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că vrea să rezolve problema Cubei înainte de a-şi încheia mandatul, relatează vineri dpa....
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea ...
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
UPDATE - Rusia a doborât în cursul nopţii 1.198 de drone ucrainene, a anunţat vineri Ministerul Apărării rus, un atac ...
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Șoselele din spectaculoasa zonă de coastă a Portugaliei au găzduit testul internațional al celei de a doua generații ...