Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: A fost semnat contractul pentru lotul 2 cu spaniolii de la FCC

CFR Infrastructură a semnat încă un contract de 1,91 miliarde de lei, finanțat prin PNRR, a anunțat luni ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Este vorba de cel pentru modernizarea lotului 2 Lugoj - Timișoara Est (54,13 km), câștigat de spaniolii de la FCC.
Anemona Andone - lun, 28 nov. 2022, 12:05
Calea ferată Caransebeș - Timișoara - Arad: A fost semnat contractul pentru lotul 2 cu spaniolii de la FCC

Constructorul spaniol are la dispoziție 42 de luni (6 luni proiectare și 36 de luni execuție) pentru modernizarea lotului 2 al tronsonului de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad (162,19 km), a explicat ministrul Transporturilor.

Pe cei 54,13 km ai sectorului de cale ferată Lugoj – Timișoara Est (Lotul 2) contructorul trebuie să execute următoarele lucrări:
– dublarea liniei de cale ferată,
– modernizarea stațiilor Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare,
– modernizarea a 5 halte de călători,
– modernizare a 14 poduri și 39 podețe,
– montarea unor sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată,
– implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu,
– construcția a 5 pasarele pietonale în stațiile Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș, Remetea Mare,
– construcția a 2 pasarele pietonale în haltele Chizătău și Izvin,
– construcția unui pasaj superior în stația Lugoj (strada Banatului),
– montarea de panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 6.350 m.

Este al patrulea contract de modernizare a căilor ferate, finanțat prin PNRR, pe care CFR Infrastructură îl semnează anul acesta (7,64 miliarde de lei, fără TVA), a subliniat șeful Transporturilor.

„Astăzi am semnat un nou contract, în valoare de 1,91 miliarde lei, din cadrul programului de modernizare a tronsonului Caransebeș – Timișoara – Arad (162,19 km), finanțat prin PNRR, și anume Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est, o secțiune care va fi proiectată inclusiv pentru dublarea liniei pe întreaga distanță de 54,13 km. Avem până în acest moment semnate contracte în valoare totală de peste 5,5 miliarde lei pentru modernizarea infrastructurii feroviare la standarde europene pe 3 din cele 4 loturi ale tronsonului, pe o distanță de 122,85 de km, de la Lugoj la Arad. Doresc să menționez faptul că, aștept din partea antreprenorilor să-și respecte termenele contractuale, în contextul în care ei sunt cei care, în cadrul acestor contracte, elaborează inclusiv proiectele tehnice, în baza cărora vor executa lucrările de modernizare, ceea ce înseamnă că din start eliminăm “eventualele probleme de proiectare”, așa cum s-a întâmplat în celelalte proiecte feroviare de modernizare, în care proiectarea și execuția lucrărilor au fost incluse în contracte separate”, a declarat Ion Alexandru Simu, directorul general al CFR Infrastructură.

Constructor: FCC CONSTRUCCION
Valoare contract (proiectare și execuție) – 1,91 MILIARDE lei
Finanțare: fonduri nerambursabile PNRR
Durată implementare contract: 42 de luni (6 luni proiectare și 36 luni execuție)

OBIECTIVE:
– modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru viteza maximă de 160 km/h pe secțiunea LUGOJ – TIMIȘOARA EST (lotul 2), în lungime de 54,13 km
– lucrări civile în stațiile Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare
– lucrări civile în 5 halte de călători
– modernizarea lucrărilor de artă – 14 poduri și 39 podețe
– sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată
– lucrări specifice de exploatare feroviară
– lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu.

OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ și FEROVIARĂ:
►5 pasarele pietonale în stațiile Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș, Remetea Mare
►2 pasarele pietonale în haltele Chizătău și Izvin
►1 pasaj superior în stația Lugoj (strada Banatului)
► panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 6.350 m;
► rampe de încărcare – descărcare în stațiile Lugoj, Belint, Topolovăț, Remetea Mare

Pe 22 august, CFR Infrastructurăa desemnat oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe lotul 2 Lugoj – Timișoara Est (54,13 km), aferentă obiectivului de investiții “Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Aradˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de FCC CONSTRUCCION SA, în valoare de 1,916 miliarde de lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii, au precizat atunci reprezentanții CFR Infrastructură.

În cadrul liniei Caransebeș – Timișoara – Arad, au mai fost semnate contractele pentru lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj și pentru lotul 4 Ronaț Triaj – Arad.

FOTO: Facebook CFR Infrastructură
Te-ar mai putea interesa și
Inflaţia în zona euro s-a stabilizat în aprilie, iar PIB-ul a revenit pe creştere în primul trimestru
Inflaţia în zona euro s-a stabilizat în aprilie, iar PIB-ul a revenit pe creştere în primul trimestru
Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a stabilizat în luna aprilie, iar, în paralel, economia zonei euro a revenit pe creştere în primul trimestru, după o uşoară contracţie în ultimele......
Netanyahu: Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără acord
Netanyahu: Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără acord
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că armata israeliană va intra "cu sau fără acord" în Rafah, ...
Profitul Huawei a crescut cu 564% în primul trimestru
Profitul Huawei a crescut cu 564% în primul trimestru
 Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., ...
Ciolacu: Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile sub 15 mii de locuitori
Ciolacu: Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile sub 15 mii de locuitori
Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin de 15 mii de ...