Ponta: România şi-a făcut toate lecţiile pentru aderarea la Schengen

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că, probabil, raportul MCV pentru România nu va fi dat în decembrie pentru că este bun, iar țara noastră și-a făcut toate lecțiile pentru aderarea la spațiul Schengen, problema romilor neavând legătură cu acest subiect.
Economica.net - mie, 02 oct. 2013, 12:45
Ponta: România şi-a făcut toate lecţiile pentru aderarea la Schengen

„Ne-am făcut toate lecțiile și pe siguranța frontierelor și pe MCV, care probabil că va fi bun și de aia va fi amânat. Dacă era ceva rău, venea mai repede. Noile povești care apar acum cu romii nu au nicio legătură și trebuie să spuneți tot timpul: romii sunt acolo și or să fie acolo și dacă intrăm în Schengen și nu avem o obligație. Avem o strategie de integrare a romilor, dar nu doar a romilor, eu nu vreau să vorbim doar despre romi, eu vreau să vorbim despre românii care comit diverse fapte în alte state din UE și față de care vreau ca în perioada următoare să luăm niște măsuri drastice. Dar una-i una și alta-i alta”, a afirmat Victor Ponta.

Șeful Executivului a vorbit și despre faptul că pozițiile luate de anumite țări cu privire la romi au avut legătură cu politica internă a respectivelor state.

„Că toată lumea își face campanie pe seama României, e vina, cum să vă spun, până la urmă a noastră, că acceptăm chestia asta. Noi ne-am făcut treaba, în rest, ce vrea fiecare țară când are alegeri… O să fie tot timpul alegeri, s-au terminat într-o țară, încep în alta. Lucrurile trebuie spuse foarte clar, vă rog să spuneți la toate întâlnirile: au probleme în politica lor internă, să și le rezolve, dar nu pe spinarea noastră. Strategia de integrare a romilor o facem, pedepsirea celor care ne fac de râs și îi fac de râs pe toți românii care lucrează corect și cinstit în străinătate o să o facem”, a spus Ponta la începutul ședinței de Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...