Ministrul Fondurilor Europene: Prin REPowerEU, României i se alocă suma de 1,3 miliarde de euro

României, în cadrul capitolului REPowerEU, i se alocă suma de 1,3 miliarde de euro, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la briefingul susţinut la finalul şedinţei de Guvern.
AGERPRES - mie, 14 dec. 2022, 16:44
Ministrul Fondurilor Europene: Prin REPowerEU, României i se alocă suma de 1,3 miliarde de euro

„În cursul acestei dimineţi am primit vestea că s-a ajuns la un consens pe ceea ce înseamnă agrearea de principiu a modificărilor care privesc Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă şi României, în cadrul capitolului REPowerEU, i se alocă suma de 1,3 miliarde de euro. Şi măsurile din această perspectivă, pe capitolul REPowerEU, o parte au fost luate astăzi de către Guvernul României şi o altă parte urmează să fie luate în perioada ce vine, pentru ca să putem fi pregătiţi de negociere şi să putem ca prin proiectele din REPowerEU să consolidăm independenţa energetică a României”, a spus Marcel Boloş.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri că Guvernul va aproba operaţionalizarea REPowerEU, obiectiv care va asigura fondurile necesare în vederea realizării de noi surse de energie.

„În şedinţa de Guvern de astăzi vom lua decizia prin care asigurăm operaţionalizarea REPowerEU. Este, de asemenea, un obiectiv asumat şi coordonat foarte bine la nivelul instituţiilor europene. Vom avea fonduri asigurate, astfel încât să putem să asigurăm îndeplinirea obiectivelor de tranziţie verde şi, desigur, obiectivelor prin care să putem să asigurăm realizarea de noi surse de energie şi, bineînţeles, obiectivul principal – realizarea independenţei energetice”, a declarat Ciucă, la începutul şedinţei Executivului.

El a subliniat că, prin aceste măsuri, după ce va fi aprobată şi cea de-a doua cerere de plată din PNRR, România va avea la dispoziţie 9,2 miliarde de euro la începutul anului 2023.

„Aceşti bani putem să-i folosim atât în proiectele guvernamentale, cât şi în proiectele autorităţilor locale”, a precizat prim-ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că vrea să rezolve problema Cubei înainte de a-şi încheia mandatul, relatează vineri dpa....
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea ...
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
UPDATE - Rusia a doborât în cursul nopţii 1.198 de drone ucrainene, a anunţat vineri Ministerul Apărării rus, un atac ...
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Șoselele din spectaculoasa zonă de coastă a Portugaliei au găzduit testul internațional al celei de a doua generații ...