Buffett: Folosirea limitei de îndatorare ca armă politică este similară cu lansarea bombei nucleare

Politicienii americani ar trebui să înceteze să mai folosească creşterea limitei de îndatorare în negocieri, a declarat miliardarul american Warren Buffett, comparând practica cu ameninţarea lansării unei bombe nucleare.
Mediafax - D, 06 oct. 2013, 11:50
Buffett: Folosirea limitei de îndatorare ca armă politică este similară cu lansarea bombei nucleare

„Ar trebui interzisă ca armă. (…) Ar trebui să fie ca bomba nucleară – prea groaznică pentru a fi folosită”, a declarat Buffett într-un interviu pentru pentru revista Fortune, citată de Bloomberg.

Republicanii din Camera Reprezentanţilor au blocat bugetul şi măsurile de finanţare de urgenţă a statului federal pentru anul fiscal 2014, început la 1 octombrie, în încercarea de a obţine concesii în privinţa unei legi din domeniul sănătăţii. Lipsa finanţării a determinat o blocare parţială a activităţii statului federal începând de la 1 octombrie, cu 800.000 de persoane trimise în concediu forţat.

Congresul SUA negociază, de asemenea, şi creşterea limitei de îndatorare a SUA. Dacă legislativul nu adoptă măsura până la 17 octombrie, Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată.

Charles Munger, vicepreşedinte al board-ului Berkshire Hathaway, companie condusă de Buffett, a declarat pentru Fortune că ameninţarea cu neonorarea obligaţiilor financiare ale ţării este „profund imorală” şi a crticat Partidul Republican, al cărui susţinător este în general.

„Noi (SUA, n.r.) emitem moneda folosită pentru rezervele valutare la nivel global. (…) Dacă prietenii mei republicani continuă în aceeaşi direcţie, vor plăti un preţ extrem de ridicat”, a spus Munger.

Buffet, pe locul al patrulea în topul global al miliardarilor, şi Munger se numără printre liderii din sectorul financiar care au cerut Congresului să înceteze să mai folosească capacitatea de împrumut a SUA ca unealtă politică. Directorul general al Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, a declarat miercuri, după o întâlnire la Casa Albă cu preşedintele Barack Obama, că limita de îndatorare a SUA nu trebuie folosită ca „maciucă”.

Situaţia actuală, cu Statele Unite aproape de a ajunge să nu poată achita datoriile, ar putea servi drept lecţie politicienilor, a spus Buffett.

„Ar putea să fie la fel ca după ce am lansat câteva bombe atomice. (…) Ne-am dat seama că nu vrem să mai facem aşa ceva niciodată”, a spus miliardarul.

Buffett a declarat joi că Statele Unite se vor apropia de „limita idioţeniei” în disputa legată de majorarea plafonului datoriilor, dar că nu o vor depăşi, Congresul urmând să rezolve blocajul înainte ca problema să afecteze serios ţara.

„Ne vom apropia de limita idioţeniei extreme, dar nu o vom depăşi”, a afirmat Buffett într-un interviu la CNBS.

Trezoreria SUA a avertizat că va epuiza până la 17 octombrie toate măsurile speciale utilizate pentru a obţine timp până la atingerea actualului plafon de îndatorare, de 16.700 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Se scumpesc iar cumpărăturile de pe Temu, Shein și nu numai. O nouă taxă pe produse din China intră de la 1 iulie. Cine și cum o va plăti
Se scumpesc iar cumpărăturile de pe Temu, Shein și nu numai. O nouă taxă pe produse din China intră de la 1 iulie. ...
De la 1 iulie intră în vigoare o nouă taxă aplicată coletelor trimise de marii comercianți online din afara UE, cum ar fi Temu sau Shein, fără ca taxa de 25 de lei pe colet impusă deja de......
Producătorul de carne de pasăre Holding Familia Safir a cumpărat pentru 16,5 milioane de euro două platforme avicole de la Grup Șerban
Producătorul de carne de pasăre Holding Familia Safir a cumpărat pentru 16,5 milioane de euro două platforme avicole ...
Holding Familia Safir, afacere de familie din regiunea Moldovei, a finalizat tranzacția în valoare de 16,5 milioane de ...
Universitatea Politehnica Timișoara va înființa Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome
Universitatea Politehnica Timișoara va înființa Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome
Universitatea Politehnica Timișoara anunță că va înființa în această toamnă Facultatea de Robotică, Inteligență ...
Vânzările eMAG au scăzut cu 4% în anul financiar trecut, iar profitul este cu 28% mai mic. Prosus: „eMAG a navigat într-un mediu macroeconomic dificil și o concurență din ce în ce mai intensă”
Vânzările eMAG au scăzut cu 4% în anul financiar trecut, iar profitul este cu 28% mai mic. Prosus: „eMAG a navigat ...
Afacerile eMAG din România au ajuns în anul fiscal 2026, care s-a încheiat la 31 martie, la 1,6 miliarde de dolari, în ...