Cât gaz va ajunge din Azerbaidjan în România în baza contractului Romgaz-SOCAR

Mai degrabă puțin decât mult,  și, din ce se pare acum, doar în această iarnă, potrivit unor informații aflate de publicația britanică ICIS de la surse din piață. Romgaz și SOCAR au anunțat semarea contractului bilateral direct de achiziție, dar fără a face publice cantitățile.
Mihai Nicuţ - mar, 20 dec. 2022, 10:05
Cât gaz va ajunge din Azerbaidjan în România în baza contractului Romgaz-SOCAR

Contractul semnat recent între producătorul național de gaze Romgaz și compania petrolieră națională din Azerbaidjan, SOCAR, pentru livrarea de gaze azere în România, ai căror termeni nu au fost dezvăluiți de cele două companii, prevede livrarea a până la 300 de milioane de metri cubi de gaze, în perioada 1 ianuarie 2023 – 1 aprilie 2023, cu livrări zilnice de până la 4,2 milioane de metri cubi.

Consumul anual de gaze al României este de circa 11-12 miliarde de metri cubi de gaze anual.

Informația, care nu a fost făută publică nici de Romgaz și nici de SOCAR vine de la ICIS, o publicație britanică de specialitate, care citează surse apropiate acordului. Potrivit acestora, volumele zilnice nu sunt fixe și pot varia în funcție de cerințele Romgaz. Prețul este stabilit după o formulă care ține cont de cotația de la hub-ul olandez TTF. Gazul va fi livrat din Turcia în Grecia și, apoi, spre Bulgaria prin interconectorul nou-inaugurat (IGB), de unde va intra în România prin punctul Kardam-Negru Vodă, de pe vechiul coridor transbalcanic.

ICIS notează că nu este sigur că gazul este cu adevărat extras fizic din Azerbaidjan sau că practic se re-vinde spre Europa gaz rusesc care a ajuns în Turcia.

Anunțul semnării contractului între cele două companii de stat a venit la data de 16 decembrie, cu o zi îniantea semnării la București, a “Acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgia, Ungaria și România privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi”, practic a proiectului cablul electric submarin de 1.000 MW care va fi construit pe sub Marea Neagră, care va pleca din Azerbaidjan, va trece prin Georgia, pe sub Marea Neagră și va ajunge în România.

“Contractul are la bază un acord cadru încheiat recent de cele două companii, pe termen nelimitat”, arăta atunci comunicatul.

“Prin semnarea acestui contract se asigură posibilitatea accesării unor cantități de gaze naturale azere pentru acoperirea potențialelor nevoi de consum cu gaze naturale din import. Contractul deservește astfel obiectivele strategice de siguranță în aprovizionarea cu gaze naturale și de diversificare a surselor.

Acordul cadru privind livrarea de gaze naturale azere cât și acest prim contract individual reprezintă rezultatul unei excelente colaborări dintre S.N.G.N. ROMGAZ S.A. și compania SOCAR, colaborare inițiată încă la începutul acestui an și oficializată prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere în luna iunie. Părțile își propun continuarea relațiilor de cooperare și perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piața din România”, mai arăta comunicatul de presă.

În perioada de iarnă, România poate consuma în jur de 55 de milioane de metri cubi de gaze pe zi, sau chiar mai mut dacă temperaturile scad sub cele din ultimele ierni. Producția internă zilnică este undeva la 25, maximum 26 de milioane de metri cubi, iar capacitatea de extracție din depozite nu poate urca la mai mult de 28-30 de milioane de metri cubi, în cele mai optimiste scenarii.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Grupului elvețian Puratos, unul dintre liderii mondiali în furnizarea de ingrediente și soluții pentru industria de panificație, patiserie și ciocolaterie, cu afaceri estimate la 55 de milioane......
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Un nou concept de locuire ar putea prinde avânt în România și ar putea deveni unul dintre cele mai reprezentative, este ...
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, ...
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...