Din 3 ianuarie 2023, clienții Băncii Românești vor deveni clienți ai EximBank. Toate produsele se transferă automat la noua entitate bancară

Din 3 ianuarie 2023, EximBank va prelua întreaga activitate a Băncii Românești, ca urmare a procesului de fuziune prin absorbție. Integrarea celor două bănci vine la pachet cu o serie de schimbări. Toate conturile şi produsele deţinute la Banca Romnească se vor transfera automat la Eximbank pînă la finalul zilei de 30 decembrie 2022.
Gabriela Ţinteanu - lun, 26 dec. 2022, 17:59
Din 3 ianuarie 2023, clienții Băncii Românești vor deveni clienți ai EximBank. Toate produsele se transferă automat la noua entitate bancară

Operațiunile Băncii Românești vor fi preluate de EximBank, ca urmare a procesului de fuziune. Astfel, din 0\3 ianuarie 2023, EximBank va fi noua bancă pentru clienţii Băncii Româneşti, anunţă instituţia pe site-ul propriu. „Acest lucru nu aduce schimbări majore pentru că EximBank va menține beneficiile pe care le ai deja din colaborarea cu Banca Românească și îți va oferi acces la o gamă variată de produse și servicii bancare”, subliniază banca.

Astfel, toate produsele şi serviciile pe care le deţin persoanele fizice şi juridice la Banca Românească vor fi transferate automat la Eximbank, fără a fi necesară vizita la sucursale sau alte acțiuni din partea clienţilor. Conturile şi serviciile Băncii Românești vor putea fi accesate până la 30 decembrie 2022. La finalul zilei bancare de 30 decembrie 2022, conturile, produsele şi serviciile utilizate la Banca Românească vor fi transferate la EximBank.

Conturile IBAN nu se modifică, iar soldurile conturilor se preiau integral de EximBank la finalul zilei bancare de 30 decembrie 2022. Unităţile bancare cu care s-a lucrat până în 2023 nu se modifică, aceasta vor deveni EximBank. Cardurile vor putea fi utilizate fără restricții și în aceleași condiții până la expirare. Între 30 decembrie 2022 – 02 ianuarie 2023, este posibil să apară unele întreruperi în funcționarea cardurilor, dar acestea vor fi notificate în timp util. Aplicatia e-bancamea nu se modifică putând fi accesată din 03 ianuarie 2023 cu elementele de autentificare utilizate în prezent. Între 30 decembrie 2022 – 02 ianuarie 2023, este posibil să apară întreruperi în funcționarea aplicației e-bancamea, dar acestea vor fi notificate în timp util.

Produsele de economisire și creditare vor fi preluate de EximBank în aceleași condiții pe care le ai la Banca Românească la momentul fuziunii. Detalii suplimentare sunt disponibile pe www.bancaromaneasca.ro (până la 31 decembrie 2022) și pe www.eximbank.ro.

EximBank a achiziționat în 2019 participația majoritară la Banca Românească, tranzacția fiind finalizată în ianuarie 2020. Astfel, Banca Românească a devenit membră a Grupului EximBank. Preţul plătit de EximBank pentru BROM a fost de aproape 60 de milioane de euro, la un capital achiziţionat de aproximativ 130 de milioane de euro. Pe lângă preţul plătit pentru capital, tranzacţtia totală a inclus rambursarea împrumutului subordonat acordat Băncii Româneşti de către NBG (National Bank of Greece), în valoare de 65 de milioane de euro, şi rambursarea, de către BROM, a finanţării intragrup primite de la banca-mama, în valoare de 90 de milioane de euro, plătite de Banca Romaneasca din lichidităţile proprii. Tranzacţia nu a implicat nicio finanţare de la bugetul de stat.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Elena Panţiru, PIFM: Sacrificiul are pentru cetăţenii extracomunitari o finalitate vizibilă. Pentru ei un contract de muncă înregistrat în România reprezintă o schimbare de statut, nu doar de venit INTERVIU
Elena Panţiru, PIFM: Sacrificiul are pentru cetăţenii extracomunitari o finalitate vizibilă. Pentru ei un contract de ...
"Cetăţenii extracomunitari vin din ţări cu şomaj ridicat, cu locuri de muncă informale şi fără protecţie socială. Un contract de muncă înregistrat, cu asigurare de sănătate și cu......
Energia din cărbune românesc și-a găsit cumpărători pentru tot anul viitor. CE Oltenia a vândut tot ce a scos pe piață, la prețuri de 760 de lei/MWh
Energia din cărbune românesc și-a găsit cumpărători pentru tot anul viitor. CE Oltenia a vândut tot ce a scos pe piață, ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, a reușit să ...
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor platice și chimice de importurile ieftine – surse Reuters
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor ...
Guvernele UE intenţionează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială ...
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce pierderile cu 5,3% în acest an, în condițiile unor venituri și cheltuieli mai mici
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce ...
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% faţă de anul precedent, ...