Secretarul general al NATO cere noi livrări de arme pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a pledat pentru trimiterea suplimentară de armament către Ucraina, transmite vineri dpa.
AGERPRES - vin, 30 dec. 2022, 08:41
Secretarul general al NATO cere noi livrări de arme pentru Ucraina

„Poate părea un paradox, dar sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai scurtă cale către pace”, a declarat politicianul norvegian într-un interviu de sfârşit de an acordat dpa.

Preşedintele rus Vladimir Putin trebuie convins că nu-şi va atinge obiectivul de a prelua controlul asupra Ucrainei, a apreciat el.

Stoltenberg a continuat spunând că, apoi, ar putea exista „o soluţie de pace negociată, care să asigure că Ucraina se impune drept un stat democratic şi independent”.

Secretarul general al NATO nu s-a sfiit să spună că, în opinia sa, atacurile recente ale ucrainenilor asupra unor ţinte militare din Rusia sunt perfect legitime.

„Fiecare ţară are dreptul să se apere – la fel şi Ucraina”, a spus Stoltenberg, adăugând că atacurile ucrainene trebuie privite în context. Care context include atacuri ruse masive asupra infrastructurii civile, menite să-i priveze pe ucraineni de apă, căldură şi electricitate în plină iarnă, a explicat el.

În privinţa oportunităţii de a furniza Ucrainei rachete cu rază medie de acţiune, Stoltenberg a declarat că există „un dialog în desfăşurare între aliaţi şi Ucraina cu privire la anumite tipuri de sisteme” de rachete.

El a menţionat totodată că aliaţii NATO au furnizat Ucrainei în trecut sisteme de arme cu rază lungă de acţiune. De exemplu, lansatoarele de rachete HIMARS, artilerie cu rază lungă de acţiune şi drone, a declarat Stoltenberg.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...